Agricover Holding SA, emisiune inaugurală de obligațiuni în valoare de 40 milioane euro

Pentru a marca 20 de ani de la debutul operațiunilor pe piața agricolă din România, Grupul Agricover a derulat prima emisiune de obligațiuni în valoare de 40 de milioane de euro, care va fi listată în perioada imediat următoare pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB). Emisiunea s-a desfășurat printr-un plasament privat la BVB, care a fost suprasubscris și s-a bucurat de o audiență diversificată, atât în rândul investitorilor instituționali (fonduri deschise de investiții, bănci comerciale, instituții financiare internaționale), precum și în rândul investitorilor din categoria „private banking”. Agricover Holding SA, emisiune inaugurală de obligațiuni în valoare de 40 milioane euro

Obligațiunile emise de Agricover Holding SA sunt denominate în euro, negarantate, valoarea nominală a unei obligațiuni fiind de 50.000 de euro, cu o rată a cuponului de 3,5%.

Suma atrasă prin emisiunea de obligațiuni este destinată finanțării operațiunilor de creditare ale Agricover Credit IFN SA, subsidiară a Agricover Holding SA, specializată exclusiv în finanțarea fermierilor din România. Inclusiv prin fondurile atrase prin emisiunea de obligațiuni, instituția financiară nebancară își propune să mențină ritmul alert de creditare al fermierilor români și să contribuie pe mai departe la creșterea susținută, pe baze sustenabile, a performanței agriculturii locale.

“Suntem onorați de interesul generat de această primă emisiune de obligațiuni, în special în rândul persoanelor fizice, cât și al investitorilor instituționali, și suntem entuziasmați de oportunitatea creată, aceea de a pune în contact, prin intermediul BVB, comunitatea financiară cu fermierii din România, pentru a construi împreună o agricultură românescă performantă, competitivă și responsabilă față de mediu”, a declarat Ștefan Bucătaru, Membru în Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA, coordonator operațiuni derulate pe piețe de capital.

Procesul de emitere a obligațiunilor și plasamentului privat a fost intermediat în calitate de coordonatori unici ai tranzacției de Banca Comercială Română (BCR) și BRD Groupe Societe Generale, prin echipele specializate în operațiuni derulate pe piețele de capital. Casa de avocatură Schoenherr și Asociații SCA a acordat asistență juridică, iar Ernst & Young Assurance Services S.R.L și KPMG Audit SRL au furnizat servicii de audit financiar.

Grupul Agricover desfășoară activități de Agri-Business, Agri-Finance, Agri-Food și Agri-Technology prin cele patru entități controlate de Agricover Holding SA: Agricover SA, Agricover Credit IFN SA, Abatorul Periș SA și Agricover Technology SRL. Acționarul majoritar al Agricover Holding SA este Jabbar Kanani, cu o participație de 87,27%, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) deține o participație de 12,73% în urma unei majorări de capital realizate în noiembrie 2017.

Încă de la înființare, Grupul Agricover și-a propus să deservească fermierii români și să le ofere soluții inovatoare, adaptate nevoilor lor, astfel încât aceștia să poată să își consolideze în mod sistematic și sustenabil productivitatea, prin acces la tehnologii agricole performante și finanțare specializată, adaptată specificului sectorului agricol. Grupul are o contribuție directă la performanțele foarte bune ale fermierilor români, care, în ultima decadă, și-au crescut constant productivitatea medie la hectar pentru culturile de cereale și oleaginoase, înregistrând în perioada 2017-2019 un nivel reprezentând 93% din media Uniunii Europene, respectiv 75% din productivitatea înregistrată în Franța, 77% din productivitatea înregistrată în Germania și care a depășit cu 19% randamentul mediu al fermierilor din Polonia.

Pentru 2020, chiar și în contextul pandemiei, rezultatele operaționale ale entităților Grupului Agricover au fost foarte bune, în acord cu previziunile de business. Sectorul agricol s-a confruntat cu secetă severă, în special în sud-estul țării, însă performanța fermierilor români a dovedit o bună reziliență, fapt reflectat inclusiv de evoluția și rezultatele financiare ale segmentelor de afaceri ale Grupului.

“Avem o echipă performantă, am elaborat structuri optime de guvernanță corporativă și am implementat un management robust al riscului împreună cu procese operaționale clare și eficiente, care ne-au permis să creștem rapid, beneficiind de elementul inovator al modelului nostru de afaceri, sinergia segmentelor de business. Pentru anul acesta rămânem optimiști, prin prisma faptului că ultimele luni au adus cantități semnificative de precipitații, iar culturile de toamnă au fost însămânțate pe suprafețe mari. Pe termen lung ne așteptăm ca piața să devină și mai dinamică, favorizată de dezvoltarea agriculturii de precizie, accelerarea procesului de digitalizare în agricultură, precum și de schimbul de generații în rândul fermierilor români”, a mai declarat Ștefan Bucătaru.

 

 

Producătorul de vinuri Crama La Salina a listat prima sa emisiune de obligațiuni la BVB
Producătorul de vinuri Crama La Salina a listat prima sa emisiune de obligațiuni la BVB
Crama La Salina, producător de vin din Turda, cu o podgorie care se întinde pe 42 de hectare aflate pe Dealurile Durgău, într-o zonă cu...
Obligațiunile Prefera Foods intră la tranzacționare
Obligațiunile Prefera Foods intră la tranzacționare
10 septembrie este data la care prima emisiune de obligațiuni Prefera intră la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare sub...
Golden Foods Snacks, o nouă rundă de finanțare pe piața de capital
Golden Foods Snacks, o nouă rundă de finanțare pe piața de capital
Proprietarul brandului de semințe, alune și fructe deshidratate Elmas, a listat a doua sa emisiune de obligațiuni la BVB pe Sistemul Multilateral...
Agricover Holding, venituri de peste 1,4 miliarde de lei în 2017
Agricover Holding, venituri de peste 1,4 miliarde de lei în 2017
Agricover Holding, principalul jucător din agribusinessul românesc, a înregistrat anul trecut venituri de 1,43 miliarde lei obținute din...