Afacerile Smithfield România, creștere de peste 40% în 2019

Grupul american Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial și liderul pieței locale de profil raportează o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de lei în 2019 față de nivelul de 868 de milioane de lei în 2018, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, producătorul de carne a reușit aproape să dubleze profitul net anul trecut, de la 28 de milioane de lei în 2018 la aproape 54 de milioane de lei în 2019. Afacerile Smithfield România, creștere de peste 40% în 2019

Dacă în urmă cu doi ani, pentru Smithfield România lucrau 1.168 de persoane și compania se ocupa doar cu creșterea porcinelor, raportul publicat de Ministerul Finanțelor arată că anul trecut, activitatea a fost extinsă, fiind vorba de producția și conservarea cărnii, iar numărul salariaților a urcat la 2.336.

Evoluția are la bază și faptul că Smithfield a preluat anul trecut o fabrică de mezeluri din județul Arad. Tranzacția a fost încheiată chiar la începutul anului trecut și a avut drept scop „consolidarea operațiunilor Smithfield România, prin adăugarea unei noi unități de procesare a cărnii la capacitățile deja existente din România (ferme, FNC, abator, fabrici de mezeluri)”, precizau la acel moment reprezentanții Smithfield.

Smithfield România SRL face parte din grupul Smithfield Foods, Inc din SUA, care la rândul lui face parte din grupul WH Group Limited din China. Acesta din urmă acționează ca o companie de tip holding pentru investiții, fiind implicat, în principal, în producția de porci, producția și comercializarea de carne proaspătă de porc și de carne ambalată.

În România, activitatea grupului Smithfield Foods, Inc. a început în 2004, în urma unei investiții de 600 de milioane de dolari. Activitatea cuprinde, în principal, creșterea de porci și comercializarea de porci vii, precum și producerea și comercializarea de carne de porc proaspătă. Compania operează în România 46 de ferme în județele Timiș și Arad, alături de patru unități de creștere a suinelor și două fabrici de nutrețuri combinate.

 

 

Preluarea Goodies Meat Production de către Elit are acordul Concurenței
Preluarea Goodies Meat Production de către Elit are acordul Concurenței
Smithfield Europa, subsidiară a companiei americane Smithfield Foods, a primit acordul Consiliul Concurenței să preia Goodies Meat Production, un...
Smithfield achiziționează producătorul român de preparate din carne Goodies Meat Production
Smithfield achiziționează producătorul român de preparate din carne Goodies Meat Production
Smithfield Europa, subsidiară a companiei americane Smithfield Foods, a încheiat un acord de achiziție a Goodies Meat Production, un producător...
Smithfield România investește aproape un milion de lei în programul „Adoptă o școală”
Smithfield România investește aproape un milion de lei în programul „Adoptă o școală”
Pentru al patrulea an consecutiv, Smithfield România continuă implementarea programului „Adoptă o școală”, destinat sprijinirii...
Smithfield achiziționează un producător de mezeluri din Arad
Smithfield achiziționează un producător de mezeluri din Arad
Grupul american Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial și liderul pieței locale de profil, a cumpărat Maier Com,...