Afaceri de 653 de milioane de lei pentru Bergenbier în 2020
Bergenbier SA, parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 653 milioane lei, față de 651 de milioane de lei în 2019.
„În 2020, am înregistrat o creștere atât în volum, cât și din punctul de vedere al cifrei de afaceri, care ne întărește relația de încredere cu clienții și consumatorii noștri. Într-un moment dificil pentru întreaga industrie am ales să privim lucrurile altfel și să ne construim strategia din perspectiva oportunităților. Am ales să continuăm investițiile în oameni, să creștem investițiile și suportul acordat partenerilor distribuitori, cât și celor din Trade și, nu în ultimul rând, să arătăm că suntem un partener de încredere al societății civile”, a declarat Mihai Voicu, Director General al Bergenbier SA.
98% dintre materiile prime folosite în producerea berii în fabrica Bergenbier din Ploiești sunt de proveniență autohtonă, ceea ce a contribuit la încurajarea economiei locale. Compania a plătit către statul român impozite și taxe aferente anului 2020 în valoare de peste 196 milioane de lei. Și tot în anul 2020, Bergenbier SA a reciclat sau eliminat în mod controlat 100% din deșeuri și ambalaje, promovând astfel un comportament sustenabil pe întreg lanțul de producție.
„Pentru 2021, suntem de un optimism moderat, ne așteptăm să avem parte de o evoluție pozitivă a pieței berii din România, pârghiile fiind eliminarea restricțiilor și relansarea economiei. Creșterea numărului de persoane vaccinate și redeschiderea restaurantelor, precum și organizarea de evenimente sportive sau culturale, alături de deschiderea sezonului estival pot avea efecte pozitive asupra pieței”, adaugă Mihai Voicu.
Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu– compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark și Granat, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, berea mexicană Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner.
Recent, portofoliul Bergenbier a fost completat cu Fresh 0.0, cel mai nou mix de bere 0.0% alcool și băutură răcoritoare cu suc de fructe. Odată cu acest brand, compania își diversifică portofoliul de produse „mai mult decât bere” și pregătește terenul pentru lansarea, în perioada următoare, a unor alte inovații. Mixurile de bere și berile aromatizate au în ultimii ani o tendință de creștere, în condițiile în care se observă o preferință mai mare a consumatorilor pentru acest segment. Conform studiilor de piață ale Asociației Berarii României, în 2020 piața berii a rămas la un nivel constant și a înregistrat o creștere de doar 0.5% în volum.
Deși sectorul HoReCa a fost afectat considerabil, vânzările înregistrate de alte canale, cum ar fi magazinele de proximitate, au crescut substanțial. Sectorul de„modern trade” și e-commerce-ul au fost, de asemenea, extrem de dinamice. Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, sectorul de bere continuă să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra economiei românești. Industria berii asigură la nivelul întregii țări, direct și indirect, un număr de aproape 61.000 locuri de muncă pentru români și acoperă exclusiv din producția locală aproximativ 97% din consumul intern de bere.
Bergenbier SA a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier SA este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Compania are peste 650 de angajați la nivel local.