Afaceri de 1,5 milioane de lei pentru Gramma Wines în 2020

Gramma Wines, producător de vinuri din Iași, a făcut bilanțul pentru 2020 și anunță o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei, cea mai mare înregistrată de companie până acum. Afaceri de 1,5 milioane de lei pentru Gramma Wines în 2020

Compania a înregistrat anul trecut o creștere a cifrei de afaceri de aproximativ 300.000 de lei față de 2019, în timp ce profitul a fost de 160.000 de lei, față de aproximativ 270.000 de lei în 2019.

Anul trecut, Gramma a luat o serie de decizii pentru a compensa blocajul din HoReCa. Pentru a fi mai aproape de consumatori, compania a lansat anul trecut „pachetul de autoizolare”, o soluție pentru perioada de pandemie, prin care s-a adresat direct consumatorilor finali. Astfel, o mare parte a vânzărilor au trecut în online, chiar dacă până anul trecut crama vindea în proporție de 80% prin HoReCa. 

Cele mai căutate au fost pachetele de trei sau patru sticle de vin, preponderent cele cu soiuri rosé. Coșul mediu de cumpărături a fost de aproximativ 180 de lei pe toată perioada anului, mai puțin în preajma sărbătorilor când acesta a ajuns la aproximativ 250 de lei.

„Sunt recunoscător că, deși anul 2020 a fost unul greu pentru mulți dintre noi, am reușit să ne continuăm activitatea într-un ritm bun. Ne-am orientat puternic către online și așa am ajuns mai ușor pe mesele românilor, chiar și în pandemie. Continuând trendul ascendent pe care ne aflăm, în 2021 avem în vedere extinderea pe piața de turism viticol, o intrare pe care o planificăm de multă vreme. Mai mult, anul acesta vom continua extinderea în online, dar și offline prin replantarea a 3,5 hectare de vie. Anul trecut a fost o lecție care ne-a arătat că putem găsi multe soluții fezabile, prin care să ne apropiem de consumatori”, a declarat Marian Olteanu, General Manager Gramma Wines.

Pentru 2021, crama planifică intrarea în piața de turism viticol, prin inaugurarea unei serii de spații concept de locuire. Este vorba despre opt „tiny homes premium”, fiecare cu o suprafață de 24 de metri utili. Investiția în aceste spații de locuit se ridică la 280.000 de euro.

Planurile vizează și deschiderea a două noi săli de degustare și prezentare a vinurilor. Investiția totală în aceste proiecte se ridică la aproximativ 750.000 de euro.

Similar, crama se extinde cu 3,5 hectare de vie tânără. Pentru 2022, Gramma planifică plantarea a încă șapte hectare de vie.

Gramma Wines este una dintre cele mai importante companii producătoare de vinuri din nord-estul României. Crama mizează pe o cifră de afaceri de peste 350.000 euro pe an.

Via deținută de companie produce aproximativ 100.000 de litri de vin pe an. Gramma scoate pe piață circa 11 sortimente diferite, dintre care cel mai bine vândut este vinul Aligote.

 

2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
După doi ani în care retailul a condus creșterea în categoria de vin, marea provocare pentru producători este să mențină trendul ascendent...
2021, un nou an de creștere pentru Gramma Wines
2021, un nou an de creștere pentru Gramma Wines
Pentru Gramma Wines, producător de vinuri din Iași, 2020 s-a dovedit a fi cel mai bun an pentru business, deși HoReCa, principala piață de...
Gramma Wines, vânzări în creștere datorită comenzilor online
Gramma Wines, vânzări în creștere datorită comenzilor online
Producătorul de vinuri Gramma din Iași anunță că și-a dublat cifra de vânzări în lunile martie – aprilie față de aceeași perioadă a...
 Crama Gramma intră pe piața din Japonia
Crama Gramma intră pe piața din Japonia
Gramma Wines, unul dintre jucătorii importanți de pe piața vinului din Moldova, își face intrarea pe piața niponă de vinuri în urma...