FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Facebook lansează Shops și intră în competiție cu Amazon

Facebook lansează Shops și intră în competiție cu Amazon

Facebook a dezvăluit o nouă opțiune, denumită Shops, care va permite celor de pe rețeaua socială să cumpere produse direct de pe pagina unei companii sau a unui brand.

Astfel, Facebook devine unul dintre cele mai mari magazine online din lume, intrând în competiție directă cu alte companii precum Amazon sau Alibaba.

Până acum, Facebook permitea comercializarea produselor de către companii prin folosirea unui buton care trimitea către un site extern. De asemenea, rețeaua de socializare condusă de Mark Zuckerberg folosea și un marketplace, facilitate introdusă încă din 2016. Prin Shops, fiecare pagină de companie sau brand va putea fi transformată într-un magazin online. Noua opțiune va fi disponibilă și pe Instagram, platforma achiziționată de Facebook în 2012.

Pandemia de COVID-19 a afectat foarte multe companii mici, care reprezintă o sursă importantă de venituri pentru Facebook. Acesta ar putea fi un motiv pentru care rețeaua a lansat acum Shops, scriu cei de la TechCrunch, care argumentează că o parte din banii încasați de aceste companii vor ajunge la Facebook prin plata anunțurilor publicitare.

În trimestrul I, veniturile Facebook au ajuns la 17,74 mld. dolari, în creștere cu 18% față de valoarea înregistrată în primele trei luni ale anului 2019. Numărul abonaților a fost de 2,99 miliarde, din care 2,6 miliarde au vizitat rețeaua socială cel puțin o dată pe lună.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content