FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Edenred, Sodexo Pass și Up, în atenția Consiliului Concurenței

Edenred, Sodexo Pass și Up, în atenția Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă încălcare a regulilor în domeniu de către companiile Edenred Romania, Sodexo Pass Romania și Up România pe piața emiterii și comercializării de tichete.

Autoritatea de concurență are indicii că firmele Edenred Romania, Sodexo Pass Romania și Up România și-ar fi coordonat comportamentele în cadrul anumitor licitații la care au participat, precum și la stabilirea nivelului comisioanelor de rambursare a tichetelor percepute de la magazinele afiliate.

Astfel, există suspiciuni că cele trei companii s-ar fi înțeles să fixeze prețurile de vânzare și cumpărare și alte condiții de comercializare a tichetelor, dar și să își împartă piața serviciilor de emitere și comercializare a acestora.

În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile companiilor vizate de investigație, dar și la sediul Asociației Profesionale a Emitenților de Tichete și al Asociației Consiliul Emitenților Români de Tichete Electronice.


Citește și Consumatorii, pesimiști în privința evoluției prețurilor în următoarele șase luni


„Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor”, explică reprezentanții autorității de reglementare.

Într-o declarație transmisă presei, Up România, compania care își derulează activitatea pe piața locală de peste 20 de ani, declară că respectă în totalitate legislația locală și europeană.

„Colaborăm deschis cu toate autoritățile statului, inclusiv cu reprezentanții Consiliului Concurenței, pe durata acestei investigații, oferindu-le acces la toate documentele și informațiile solicitate. Suntem în permanență preocupați să aducem valoare atât pe piața muncii, cât și în cadrul proiectelor sociale din România, oferindu-le clienților și beneficiarilor noștri soluții moderne, potrivite pentru nevoile lor”, specifică reprezentanții Up România.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content