FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Discounterul Supeco pune județul Vaslui pe harta expansiunii

Discounterul Supeco pune județul Vaslui pe harta expansiunii

Carrefour România continuă extinderea lanțului Supeco și deschide un magazin în Bârlad, ajungând astfel la o rețea națională de 28 de magazine pe formatul de discounter. Aceasta este a doua unitate Supeco deschisă de Carrefour anul acesta și este inclusă în aplicația Bringo încă de la momentul deschiderii.

Situat pe strada Popa Șapcă, nr. 3, noul magazin aduce într-un spațiu de 1.400 mp o selecție de aproximativ 5.000 de produse de larg consum și proaspete: lactate-brânzeturi, mezeluri, măcelărie, băcănie, panificație și patiserie, legume-fructe, produse aperitiv, semipreparate, produse congelate, apă, sucuri, băuturi, produse internaţionale, BIO şi dietetice, dar și produse de igienă și întreținerea casei. Sortimentația include și produse de la producători români, regionali și ultralocali precum carne proaspătă de la Deliciosul de Vaslui sau pâine de la Mopan.

„Continuăm să le oferim clienților noștri cel mai bun raport calitate-preț și cele mai bune soluții pentru sesiunile zilnice de cumpărături, acum cu noul magazin Supeco din Bârlad, al 28-lea din lanțul nostru de discount. Conceptul magazinelor Supeco vine în sprijinul consumatorilor cu promisiunea unor prețuri mai mici față de media pieței, completate de oferte zilnice și de avantaje pentru achizițiile unor volume mari,” a declarat Silviu Diaconu, Director Supeco.


Citește și: Carrefour își centralizează achizițiile la nivel european. Ce implicații sunt pe piața locală?


Odată cu deschiderea magazinului din Bârlad, rețeaua de supermarketuri Supeco se extinde la 28 magazine la nivel național. Conceptul unic de magazin Supeco are la bază diversitatea produselor, prețurile mici și ofertele avantajoase, toate adaptate nevoilor variate ale clienților. Acest lucru este posibil datorită costurilor reduse pentru energie, a faptului că nu se fac investiții în decorațiuni, publicitate, mobilier sau rafturi și a economiilor la transportul produselor, obținute preponderent din aprovizionarea de la furnizorii locali. Nu în ultimul rând, stocurile de marfă sunt depozitate direct în magazin, pentru economie de spațiu.

Supeco completează rețeaua de peste 370 de magazine Carrefour cu formatul de discount, alături de magazinele Carrefour hypermarket, market și express. Magazinele sunt dedicate atât consumului propriu, cât și cumpărăturilor de volum, în prezent, la nivel național, fiind operaționale 28 de magazine. Carrefour România operează în România prin patru entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operațional SRL și Supeco Investment SRL. În ultimul an financiar, Supeco a raportat o cifră de afaceri de 62 de milioane de lei, marcând un avans de 10% versus anul precedent. 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content