FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Din generație în generație, o nouă campanie de imagine pentru brandul Farmec

Din generație în generație, o nouă campanie de imagine pentru brandul Farmec

Propaganda a dezvoltat noua campanie de imagine pentru gama Farmec, care a fost relansată anul acesta cu un nou logo, un design modern și o gamă structurată de produse de îngrijire de bază pentru întreaga familie. Noile produse oferă soluții complete pentru nevoile de bază ale tenului, mâinilor și picioarelor și susțin mai departe cultivarea unor ritualuri de îngrijire sănătoase în familie.

Propaganda a adresat nevoia brandului de evoluție și a dezvoltat o campanie integrată de imagine, menită să readucă Framec în atenția publicului cu o imagine fresh, adaptată cerințelor mereu în schimbare ale pieței.

Sub sloganul ”Din generație în generație”, noua campanie vorbește despre eternul feminin și farmecul său care se transmite, ca un secret bine păstrat, de la mamă la fiică, de la bunică la nepoată.

Ideea centrală a campaniei surprinde atât istoria Farmec, cât și calitatea incontestabilă a produselor, care sunt expuse ca o punte de legătură între diferitele generații. Dezvoltată pe o abordare emoțională, campania reamintește tuturor de această conexiune cu totul specială a fiecărei familii din România cu brandul Farmec.

”Tradiție, onestitate, simplitate – acestea sunt cele trei valori pe care am dorit să le suprindem în continuare în noua noastră campanie de imagine. Farmec a reușit să mențină mereu un echilibru între autenticitate și progres. Ne dorim să fim cât mai aproape de oameni și să le oferim produsele de calitate pe care se pot baza, cu ingrediente curate, care pot fi integrate în rutina zilnică și să știe că investim constant și evoluăm o dată cu piața, folosindu-ne de tehnologii de top în care investim constant. Suntem convinși că farmecul fiecăruia este ceva aparte care cere însă și puțin ajutor, și aici intervenim noi, pentru ca acesta să atingă potențialul maxim”, a declarat Monica Martin, Manager de produs Farmec.

Campania integrată cuprinde execuții TV - trei spoturi, o componetă online cu un video și strategie de comunicare în Social Media și In Store.

Portofoliul Farmec cuprinde produse de îngrijire a tenului, a corpului și a părului, produse de machiaj, de igienă orală, de protecţie solară, prcecum și produse de cosmetică profesională, produse special destinate bărbaților și soluţii de îngrijire a locuinței. Cele mai cunoscute game sunt Gerovital H3 Evolution, Gerovital Plant, Gerovital Tratament Expert, Aslavital, Doina, Farmec, Triumf și Nufăr.

Farmec este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii locale, cu capital 100% românesc. În mai 2022, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content