FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Danone a investit 2 mil. euro în susținerea fermierilor români

Danone a investit 2 mil. euro în susținerea fermierilor români

Danone a investit 2 milioane euro în proiectul de susținere a comunităților din zone defavorizate „O șansă pentru familia ta”.  Anul acesta, după trei ani de implementare, se finalizează faza pilot a proiectului inițiat de Danone împreună cu fundația Heifer și susținut de fondul de investiții internațional Danone Ecosystème. 

Programul ”O șansă pentru familia ta” a beneficiat de investiții de peste 2 milioane euro și a avut peste 500 de beneficiari direcți și aproximativ 7000 indirecți, la nivelul întregii comunității. Astfel, 214 juninci de rasă superioară au fost oferite gratuit gospodarilor din 3 comunități rurale: Zimnicea (jud. Teleorman), Cocorăștii Colț (jud. Prahova) și Belin (jud. Covasna). Aceștia au donat la rândul lor mai departe 170  de vițelușe - primele născute, urmând principiul de bază al fundației Heifer International: Dar din dar. În plus, s-a avut în vedere îmbunătățirea materialului genetic existent, prin distribuirea a peste 7000 de doze de inseminare artificială, de calitate superioară.

În Zimnicea, unde gospodarii s-au asociat, proiectul a fost extins, generând un model sustenabil de producție de lapte de calitate europeană, care să susțină dezvoltarea viitoare a localității. Pe lângă văcuțe, gospodarii au primit și utilizează în comun instalații performante care asigură calitatea laptelului produs: 24 de stații de muls mobile, precum și tancuri de răcire și stocare pentru lapte și peste 500 de bidoane de inox pentru colectare. Totodată, gospodarii beneficiari au participat la cursuri despre sănătatea, nutriţia, îngrijirea şi mulsul junicilor.

„ Avem parteneriate deja tradiționale cu fermieri români pentru furnizare de lapte, dar în același timp ne interesează să ajutam și micii gospodari să crească. „O șansă pentru familia ta” este un exemplu de proiect de succes, în care investiția a fost de peste 2 milioane de euro, pentru a susţine și crește producţia locală de lapte de calitate și a contribui totodată la dezvoltarea economică sustenabilă a unor comunități locale. Proiectul realizat de Danone, împreună cu

Fundaţia Heifer, şi-a dovedit viabilitatea şi poate fi aplicat și în alte localități din zone defavorizate economic”, a declarat Dieter Schulz, Director General Danone pentru Europa de Sud Est.

Proiectul  socio-economic „O șansă pentru familia ta” a fost lansat în 2012, țintind comunități de gospodari din zone cu potențial economic redus. Danone susține producţia locală de lapte și prin alte programe, dedicate fermelor româneşti, un exemplu fiind programul „Spre Vest”. Prin acest proiect, lansat încă din 2006, Danone acordă susținere fermierilor pentru dezvoltarea și modernizarea afacerilor lor.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content