FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Dan Timotin preia conducerea Coca-Cola HBC Cehia și Slovacia

Dan Timotin preia conducerea Coca-Cola HBC Cehia și Slovacia

Dan Timotin, cel care a ocupat în perioada 2016-2019 funcţia de Director Național de Vânzări al Coca-Cola HBC pe plan local, a fost promovat în poziţia de General Manager al operaţiunilor în Cehia și Slovacia. Acesta preluase în luna martie a anului trecut conducerea companiei Pivara Skopje, un joint-venture între Coca-Cola HBC & Heineken din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM).

Dan Timotin s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC în 2011 ca Chief Financial Officer pentru România şi Moldova, iar ulterior a fost numit Group Commercial Finance Director. În 2015 a început să își dezvolte cariera în zona de vânzări, un an mai târziu fiind numit Sales Manager pentru România.

Înainte de a se alătura echipei Coca-Coca HBC România, Dan Timotin a acumulat experință în cadrul Reckitt Benckiser și Caroli Foods, doi jucători importanți în piața locală a bunurilor de larg consum.

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, deservind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content