FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Cosmetic Plant, peste 20 mil. produse vândute în 30 de ani de business

Cosmetic Plant, peste 20 mil. produse vândute în 30 de ani de business

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a comercializat peste 20 de milioane de produse în trei decenii de la înființare, iar investițiile s-au ridicat la peste 2,5 milioane de euro. La nivel de business, compania Cosmetic Plant a înregistrat în cei 30 de ani de activitate o dinamică de creștere medie a cifrei de afaceri de la an la an de 10% și profitabilitate constantă.

„Chiar dacă au existat provocări, mai ales cele privind penetrarea într-un sortiment cât mai extins în lanțurile de retail, am reușit să ne menținem constanți în rezultatele financiare pe care le-am obținut pe parcursul activității noastre. Un rol important l-au avut investițiile de circa 2,5 milioane de euro pe care le-am direcționat către cercetare și producție, și pe care le vom continua și de acum înainte”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Cosmetic Plant a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 11,3 milioane de lei și anticipează o creștere cu 15% pentru 2021, menținând, astfel, trendul ascendent înregistrat în ultimii ani. Potrivit companiei clujene, creșterea afacerilor va fi sprijinită de noi investiții în tehnologie, precum și prin lansările de produse noi care vor completa gamele deja existente.

„Încă din primul an de activitate ne-am propus să ajutăm femeile să se descopere în profunzime și să se bucure de propria individualitate și suntem mândri că în cei 30 de ani de existență nu ne-am îndepărtat de la acest țel. Bineînțeles, procesul nu a fost unul imediat. După cum spune și sloganul nostru, embrace your nature se întâmplă în timp; puțin câte puțin, cu răbdare și cu produse de calitate”, a declarat Susana Laszlo.

Fondată în 1991, în Cluj-Napoca, de către Ileana Mester, farmacistă cu peste 20 de ani de experiență în cosmetologie, Cosmetic Plant este în prezent unul dintre cei mai longevivi producători români de cosmetice. Pornind într-un mic atelier și cu numai 6 produse, în cei 30 de ani de activitate compania a ajuns la un portofoliu de peste 140 de produse proprii, dezvoltate după rețete originale.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content