FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Cora, investiție de 3 mil. euro în modernizarea primului său hypermarket

Cora, investiție de 3 mil. euro în modernizarea primului său hypermarket

La 16 ani de la inaugurare, hypermarketul Cora Pantelimon, primul deschis în România de grupul franco-belgian Louis Delhaize, trece printr-un amplu proces de modernizare, investiția ridicându-se la 3 milioane de euro.

Astfel, hypermarketul Cora Pantelimon devine primul din rețea care se transformă și le propune consumatorilor un format inovator și intuitiv, în care experiența de shopping să fie cât mai fluentă.

“Cora Pantelimon are, înainte de orice, o valoare sentimentală deosebită pentru noi. Mă bucură gândul că mii de români vor descoperi, în curând, un nou magazin, al cărui concept îi are în centru pe consumatorii de tip nou, care își doresc acces facil în magazin și o experiență de shopping inedită. Nu schimbăm doar mobilierul, proiectul este de anvergură pentru ca, la final, consumatorii să poată cumpăra la fel de rapid ca dintr-un magazin de proximitate mii de produse pe care nu le pot găsi decât într-un hypermarket”, a spus Thierry Destailleur, directorul general al Cora România.

Luna aceasta s-a încheiat prima etapă de transformare a magazinului Cora Pantelimon, proiectul urmând să fie finalizat în primele luni din 2020. Procesul de modernizare va continua în toate cele 11 hypermarketuri Cora din România respectând de fiecare dată specificul local al preferinţelor clienţilor şi perfectând experienţa la cumpărare pe care retailerul le-o oferă clienţilor săi.

Cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este prezent pe piața românească din 2003, grupul operând 11 hypermarketuri în București și în marile orașe. Retailerul a raportat anul trecut afaceri de 1,75 miliarde de lei, în ușoară scădere față de 2017 și a intrat pe pierdere, raportând un rezultat negativ de 38,97 milioane de lei.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content