FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Consumatorii rămân fideli brandurilor cunoscute și după pandemie

Consumatorii rămân fideli brandurilor cunoscute și după pandemie

Deși pandemia de Covid-19 a dus la schimbarea unor comportamente de consum în rândul românilor, sunt anumite lucruri care nu se schimbă. Un studiu reprezentativ la nivel național, realizat de iSense Solutions, arată că 84% dintre români susțin că vor cumpăra tot de la brandurile care le sunt cunoscute.

Însă cel mai loiali brandurilor cunoscute rămân cei cu educație scăzută, 97% dintre ei declarându-și intenția de a cumpăra de la brandurile pe care le știu, față de 75% dintre cei cu educație superioară. În ceea ce-i privește pe românii ce locuiesc în București, 71% dintre ei spun că vor cumpăra de la brandurile cunoscute.

În același timp, doar 35% dintre români declară că vor fi mai atenți la promoții și vor căuta produse la ofertă sau cu discount mai mult decât o făceau în trecut.

Procentele celor care vor urmări cu mai multă atenție promoțiile și discounturile sunt mai mari în rândul femeilor (40%), a persoanelor cu venituri mici (56%) și a locuitorilor din orașe mai mici de 50.000 de locuitori (50%), în timp ce doar 18% dintre tinerii între 18 și 29 de ani se declară interesați de promoții și reduceri.

„În perioada următoare vom asista la un comportament de tip dual din partea consumatorilor. Pe de o parte, incertitudinea economică ne determină să fim mai strânși la pungă, lucru care se va traduce atât în reducerea cheltuielilor, cât și în selecția mai atentă a mărcilor pe care le cumpărăm, iar aici marii câștigători vor fi brandurile consacrate. De cealaltă parte se situează nevoia de a compensa pentru perioada în care am fost închiși în case, așa că vom profita de orice ocazie de a ne satisface mici plăceri, în limitele bugetului”, afirmă Alina Zelezneac, Head of Quantitative Research, iSense Solutions.

Din cauza incertitudinilor economice, sunt anumite categorii de produse pe care românii le vor trece pe lista de așteptare.

Mobila (61%), electronice și gadgeturi (47%), jocuri (33%), articole sportive (30%), cărți (29%, în special în rândul celor care locuiesc în mediul rural - 38%) se află pe lista produselor scoase de pe lipsa de cumpărături, potrivit datelor iSense Solutions.

Cei mai prudenți în legătură cu achizițiile în următoarele 3 luni sunt tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani: 72% plănuiesc să nu mai investească în mobilă, 57% declară că nu vor mai achiziționa electronice, iar aproape jumătate dintre ei (49%) nu vor mai cumpăra cărți.

Cei din mediul rural au o preferință mai mare pentru anumite categorii de produse (comparativ cu cei din mediul urban) și declară că le vor cumpăra la fel și în viitor, ca înainte de pandemie. Printre aceste categorii sunt dulciurile (75% vs. 60% urban), băuturile răcoritoare (70% vs. 61% urban) și îmbrăcămintea/ încălțămintea (66% vs. 57% urban).

În schimb, 12% dintre români declară că vor cumpăra mai multe produse de curățare și îngrijire a casei în următoarele 3 luni, 10% vor cumpăra mai multe băuturi răcoritoare, iar 6% mai multă apă îmbuteliată. De asemenea, aproximativ o treime dintre români (30%) spun că vor continua să își facă stocuri de alimente, pentru a merge cât mai rar la cumpărături.

Limitarea deplasărilor fizice a introdus aproape forțat în rutina consumatorilor români cumpărăturile online. Dacă înainte de pandemie, 66% dintre români făceau cumpărături exclusiv în magazine fizice, pe timpul stării de urgență procentul celor care făceau cumpărături doar în magazine fizice a scăzut la 57%, arată un studiu reprezentativ național iSense Solutions.

După relaxarea restricțiilor, procentul celor care declară că vor cumpăra atât online, cât și offline, a crescut cu cinci puncte procentuale, la 38% față de 33% cât era înainte de pandemie.

Metodologie:
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, prin metodologia CATI (Computer-Assisted Telephonic Interviews), în luna mai a anului 2020 și este reprezentativ național, la un grad de eroare de +/-4.38%.

Datele prezentate fac parte din raportul ROCK (Recovery after Outbreak – Champion Kit), dedicat companiilor care își doresc să ia decizii informate în contextul nesigur al acestei perioade.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content