FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Chef Adi Hădean extinde gama MEATic cu produse ready-to-cook

Chef Adi Hădean extinde gama MEATic cu produse ready-to-cook

Lansată în anul 2020, gama MEATic semnată de Chef Adi Hădean se va extinde în curând cu produse ready-to-cook (preparate pregătite pentru gătit, care necesită doar gătirea în cuptor, pe grill sau în tigaie, ele fiind deja fasonate, calibrate, condimentate și/sau marinate) și din categoria confit/carne la garniță.

Portofoliul actual MEATic este format din produse ready-to-eat sau ready-meals (gata de mâncat, care necesită doar încălzire), a căror cerere a crescut semnificativ în ultimii ani și pe piața din România.

Brandul MEATic a luat naștere ca răspuns natural la dorința oamenilor de a scurta timpul petrecut în bucătărie și de a lăsa loc pentru mai mult timp petrecut alături de cei dragi. Totodată, lansarea în retail a gamei a fost determinată și de închiderea forțată de pandemie a restaurantelor în care au fost dezvoltate și vândute încă din 2017. În timpul pandemiei produsele au fost disponibile doar pentru comandă online.

Oferta din portofoliul MEATic cuprinde ciolan de porc cu șorici, coaste de porc și jumătate de pui.

Primul lanț de magazine în care s-a listat portofoliul MEATic a fost Mega Image, în august 2021. În vara anului trecut, Chef Adi Hădean a accesat alt canal online pentru distribuția MEATic – Freshful.ro.

În prezent, produsele MEATic se găsesc și în Carrefour (în total în 56 de magazine) și în curând în Kaufland, urmând ca pe parcursul acestui an, marca să intre în distribuție națională, odată cu extinderea portofoliului cu încă șapte produse din carne de miel, rață și vită.

De la lansarea pe piață a produselor MEATic, creșterea anuală a fost de 11% (2021 față de 2020) și de 170% (2022 față de 2021).

”Pe lângă lansarea de noi produse, ne gândim și la crearea de abonamente pentru iubitorii preparatelor noastre. Aceștia vor fi primii care vor afla noutățile noastre și vor putea comanda mâncare preferată chiar de la momentul lansării sau în avans, dacă vor dori să fie primii noștri degustători, încă înainte ca produsele să fie disponibile publicului larg”, spune Chef Adi Hădean.

În ultimii ani piața ready-to-eat a crescut semnificativ în România, iar în 2021 a atins o valoare totală a pieței de 404 milioane de lei (aprox. 81 de milioane de euro).

Se estimează (conform Euromonitor) că în 2026 românii vor consuma ready meals în valoare totală de peste 520 de milioane de lei (peste 100 de milioane de euro).

Lanțurile de magazine, cum sunt Mega Image, Carrefour, Kaufland, Lidl, Profi, Auchan, Penny etc. vând mâncare gătită și refrigerată pe plan național, iar București reprezintă cea mai mare piață, urmată de Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Constanța.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content