FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Casele electronice de marcat vor fi conectate la serverele ANAF începând cu 1 iulie

Casele electronice de marcat vor fi conectate la serverele ANAF începând cu 1 iulie

Marii contribuabili vor conecta casele de marcat cu jurnal electronic la serverele ANAF în termen de trei luni începând cu data de 1 iulie (până la 30 septembrie 2020), în timp ce operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii și mici vor finaliza procesul de conectare până la data de 31 ianuarie 2021, anunță Ministerul Finanțelor.

„Am finalizat un proiect aflat pe agenda publică de peste 10 ani și care a fost amânat de toate guvernele. Aceste schimbări nu vor aduce doar informații mai complete și de calitate din economie, ci vor asigura o competiție cât mai corectă între companii și o implicare tot mai redusă a statului în activitatea firmelor”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Până la 31 septembrie vor fi conectate la serverele ANAF circa 50.000 de terminale instalate de marile companii, iar la finalul lunii ianuarie se vor colecta datele în timp real de la un total de circa 550.000 de case de marcat.

În platformă vor fi integrate și bazele de date cu fișierele colectate până în prezent (formularul A4200 – care va fi eliminat ulterior) pentru a fi folosite în cadrul procesului de analiză. Noutatea sistemului implementat acum constă în faptul că tot volumul de date primite și stocate din 2018 până în prezent, cât și datele noi raportate zilnic vor fi folosite pentru analize predictive.

Acest sistem va permite recunoașterea unor tipare și le va semnala pe cele disfuncționale sau atipice. Interfața folosită de inspectorii ANAF va permite filtrarea datelor pe mai multe tipuri de date: cod CAEN tip produs/ serviciu, CUI, sediu, adresă și altele.

Pe lângă îmbunătățirea relației dintre ANAF și operatorii economici prin simplificarea interacțiunii, proiectul vizează și folosirea datelor colectate în vederea identificării cu o acuratețe foarte mare a operatorilor economici care se conformează benevol și cei care încearcă eludarea prevederilor legale.

Platforma software a fost donată Ministerului Finanțelor Publice de către Asociația pentru Tehnologii Avansate.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content