FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Carrefour scoate la bătaie peste 600 de poziții deschise în București și Ilfov

Carrefour scoate la bătaie peste 600 de poziții deschise în București și Ilfov

Carrefour își deschide porțile celor în căutare de noi oportunități în carieră, cu peste 600 de poziții disponibile atât la sediul central, cât și în magazinele Carrefour de tip hypermarket, supermarket și express, precum și în magazinele Supeco, din București și Ilfov, în cadrul primului târg de joburi organizat de companie.

Târgul de joburi Carrefour se va desfășura în perioada 6 - 7 mai, în parcarea hypermarketului Orhideea din București, iar printre pozițiile disponibile se numără: Casier, Lucrător Universal, Lucrător Universal Produse Proaspete, Manager Adjunct Stagiar, Asistent Achiziții, Asistent Contabil, Specialist Aprovizionare, Buyer și Buyer Assistant. Pozițiile prezentate în cadrul târgului se adresează candidaților din București și Ilfov, însă posibilitatea de a se alătura lumii Carrefour este deschisă publicului din întreaga țară, cu 300 de oportunități disponibile în prezent, la nivel național.

„Lansarea unui târg de joburi Carrefour este un pas important, dar natural în același timp, pentru un ecosistem în permanentă dezvoltare și în linie cu statutul nostru de angajator de top cu peste 17.000 de colegi la nivel național. Noua inițiativă reflectă viziunea noastră privind resursele umane, construită pe principiul conectării oamenilor cu cele mai bune oportunități pentru ei, oferindu-le transparență și consiliere din prima clipă”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

Joburile disponibile în cadrul Carrefour vin și cu o serie de beneficii precum tichete de masă și cupoane Carrefour pentru Paște și Crăciun, primă de vacanță și de fidelitate, asigurare privată de sănătate și ajutor pentru anumite evenimente deosebite cum ar fi nașterea unui copil sau căsătoria, dar și în cazul nefericit al unui deces în familie. De asemenea, la Carrefour, angajații au parte de cursuri de formare adaptate la nevoile fiecăruia, însă oportunitățile de dezvoltare nu sunt doar profesionale, ci și personale, într-un mediu bazat pe încredere și autonomie.

Carrefour România operează peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content