FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Carrefour România deschide un nou magazin Express în București

Carrefour România deschide un nou magazin Express în București

Un nou magazin Carrefour Express este de astăzi deschis bucureștenilor în Calea Dorobanți nr. 103-105.

Carrefour Express Dorobanți 2 este adaptat stilului de viață și de cumpărături al celor care locuiesc în zona centrală a capitalei sau o tranzitează. Magazinul oferă un spațiu Food2Go în care se gătesc burgeri, dar și alte preparate, atunci când clienții doresc o gustare la pachet, cafea de specialitate de la cafeneaua Lemur, o zonă cu produse BIO și o zonă specială în care vizitatorii vor descoperi atât vinuri locale parte din programul original Carrefour, Deschidem Vinul Românesc, cât și alte vinuri atent selecționate.

Carrefour Express Dorobanți 2 este al cincilea magazin Express realizat conform unui nou concept de magazin de proximitate Carrefour. 

În noul magazin Carrefour Express Dorobanți 2 se găsesc și preparate BIO ambalate, salate din legume și fructe proaspete sau gătite, sandwich-uri și aperitive calde pregătite după rețete proprii Carrefour, dar și meniuri de mâncare tradițională în zona de autoservire. Mai mult, cumpărătorii vor putea savura cafea de specialitate la cafeneaua Lemur din magazin.

La Carrefour Express Dorobanți 2 sunt disponibile și produse marca proprie Drag de România, pâine proaspăt coaptă, o selecție de vinuri de la producători locali, dar și etichete internaționale, precum și o sortimentație variată din gamele speciale BIO, fără lactoză sau dietetice.

În plus, magazinul oferă o experiență de shopping sigură și ușoară: folosind Carrefour App cumpărătorii pot accesa de la distanță oferta și promoțiile din magazin, își pot crea o listă de cumpărături adăugând manual în aplicație sau scanând produsul la raft, pot verifica prețurile și disponibilitatea produselor și apoi pot plăti rapid la casa de marcat fără să mai pună produsele pe bandă. 

Grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele peste 370 de magazine din țară, cât și prin portalul unic www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, în 24 de orașe. 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content