FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Bonas investește în dezvoltarea producției și în extinderea rețelei de magazine

Bonas investește în dezvoltarea producției și în extinderea rețelei de magazine

Producătorul clujean de lactate Bonas extinde aria de acoperire și a finalizat investiția într-o linie de îngheţată prin care își dorește să testeze piața cu o serie de produse premium, realizate exclusiv din lapte proaspăt, pe baza propriilor rețete.

„Fiind prudenți nu am dorit să «testăm adâncimea apei cu ambele picioare» și astfel am realizat o capacitate de producție mai mică, o linie pilot, cu o capacitate de până la 1.000 litri de înghețată/zi, linie destinată testării pieţei pe acest segment şi a reţetelor proprii. Reacția consumatorilor a fost peste așteptările noastre cu privire la calitatea, consistenţa, textura şi gustul înghețatei produse de Bonas, îngheţată care diferă mult faţă de ceea ce există în mod curent în piață la vânzare. Aceasta ne-a încurajat să decidem să investim în cursul anului viitor în creșterea capacităţii de producție de cel puţin 10 ori a acestui produs premium care are o marjă de rentabilitate peste medie”, declară Vasile Naş, Președintele Consiliului de Administraţie Bonas.

În acest moment, Bonas are peste 40 furnizori de lapte proaspăt și numărul acestora poate crește în condițiile în care există cerere pentru produsele companiei. Pentru acest lucru, Bonas s-a extins în afara Clujului, inaugurând recent două magazine în București. Pentru a susține dezvoltarea businessului, Bonas Import Export a început tranzacționarea acțiunilor pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București, în vara anului trecut. A atras astfel peste 6,9 milioane de lei de la acționari.

„Vom investi cu mare atenție în direcția creșterii vânzărilor companiei, a capacităților de producție și a gamei de produse cu valoare adăugată superioară, extinderii numărului de magazine proprii în București şi în alte orașe din țară și chiar pentru fuziuni și achiziții dacă acestea ar putea aduce valoare adăugată pentru acționari. Suntem convinși că rezultatele nu vor întârzia să apară, iar în anul 2022 acţionarii vor beneficia de pe urma acestor investiții pe care le începem la finalul anului 2021 cu ajutorul banilor atraşi de pe bursă”, adaugă reprezentanții producătorului.


Citește și: Peste 30 de magazine noi puse pe harta retailului local în luna aprilie


Portofoliul companiei numără în prezent peste 70 de SKU precum iaurt de băut, ayran, sana, kefir, mozzarella, smântână, unt și, mai nou, înghețată. În ceea ce privește strategia de dezvoltare, principalele direcţii vizează extinderea reţelei proprii de magazine la nivel regional și național şi diversificarea producţiei, investiția într-o unitate nouă de producție axată în principal pe producţia de brânzeturi şi ȋntr-o unitate de inovare-testare-dezvoltare de produse noi. Planurile includ și investiții ȋntr-o structură logistică integrată, precum şi ȋn digitalizarea proceselor.

„Conducerea Bonas Import Export S.A. consideră esenţială continuarea planului investițional stabilit prin strategia de dezvoltare aprobată în adunarea generală a acţionarilor. Majorarea capitalului social va asigura finanțarea investițiilor în noul depozit frigorific destinat eficientizării activității de distribuție a produselor Bonas, în extinderea rețelei de magazine proprii şi a proiectului de modernizarea activității de producție”, completează Vasile Naș, Preşedintele Consiliului de Administraţie Bonas.

Dezvoltarea rețelei proprii de magazine a continuat şi în anul 2021 prin deschiderea a trei magazine noi în județul Cluj și demararea investițiilor în vederea deschiderii a trei magazine în București și încă două în județul Cluj.

În 2021, compania a ajuns la o cifră de afaceri de aproape 14 milioane de lei, față de 12,7 milioane de lei cât a fost în 2020, în ciuda faptului că magazinele proprii au fost închise timp de aproape o lună pentru lucrări de modernizare și rebranduire. În același interval, profitul net al companiei a scăzut de la 452.000 lei la 170.000 lei ca urmare a investițiilor masive făcute în dezvoltarea businessului.

Vânzarea produselor Bonas este realizată în mare parte prin rețeaua proprie de magazine, dar și prin intermediul terților și prin diverși distribuitori. Cea mai mare cotă, aproximativ 68% din vânzări, a fost realizată în 2021 prin rețeaua de magazine proprii, aproximativ 16% din vânzări sunt realizate prin retailerii mari de tip hypermarket, iar magazinele deținute de micii retaileri reprezintă o cotă de 9% din vânzările Bonas.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content