FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Beatrice Chiș, promovată la nivel de grup în cadrul Eti

Beatrice Chiș, promovată la nivel de grup în cadrul Eti

Beatrice Chiș, managerul care a ocupat poziția de director de marketing al producătorului de dulciuri Eti pe plan local în ultimul an, a fost promovată la nivel de grup. Beatrice a fost numită la începutul lunii în funcția de International Marketing Director, fiind responsabilă de coordonarea operațiunilor de marketing în România, Polonia, Bulgaria, Serbia, Moldova, Kosovo, Bosnia, Macedonia, Albania, Croația, Cehia și Slovacia.

“Pe termen lung, obiectivul meu este ca Eti să fie în top cinci jucători pe piața producătorilor de dulciuri și să construiesc branduri globale la nivel de grup”, a precizat Beatrice Chiș, International Marketing Director Eti.

Beatrice Chiș s-a alăturat producătorului turc de dulciuri în 2017, pe poziția de Senior Brand Manager, având o vastă experiență în marketing, atât în industria de FMCG, dar și în alte domenii.

Potrivit celor mai recente date financiare disponibile, Eti a încheiat anul 2019 cu un avans al vânzărilor de 128% și o cifră de afaceri a operațiunilor locale de 56 milioane de lei. În total, incluzând exporturile din România, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 120 de milioane de lei.

Compania este lider de piață în Turcia, cu un business de un miliard de dolari. Focusul său prezent este Europa Centrală și de Est, mai exact România, Polonia și țările din Balcani.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content