FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Alimentele, cu peste 5% mai scumpe decât anul trecut

Alimentele, cu peste 5% mai scumpe decât anul trecut

Institutul Național de Statistică anunță că prețurile de consum au crescut în medie cu aproape 2,3% în luna mai 2020 comparativ cu mai 2019, una dintre cele mai mari evoluții fiind trecută în dreptul mărfurilor alimentare.

Concret, este vorba despre o creștere de 5,25%, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,25% și carburanții cu 2,6%.

Raportat la finalul anului trecut, datele INS arată că prețurile de consum în cazul mărfurilor alimentare au crescut cu aproape 4,78% în luna mai față de decembrie 2019.

Fructele proaspete și cartofii s-au scumpit cel mai mult în primele cinci luni ale anului. Datele INS arată o creștere de 24,6% în cazul fructelor și 20,8% în cazul cartofilor.

Mai mult a costat și făina (+5,74%), prin urmarea și pâinea (+3,04%), dar și uleiul (+2,74%), carnea de porc (+4,33%), carnea de pui (+1,81%), laptele și produsele lactate (+2,50%).

Singura scădere raportată de INS în cazul mărfurilor alimentare este trecută în dreptul ouălor. În luna mai, acestea erau cu aproape 4% mai ieftine decât la finalul anului trecut.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content