FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Alexandrion Group, un nou Director Comercial pentru operaţiunile locale

Alexandrion Group, un nou Director Comercial pentru operaţiunile locale

Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri din România, a numit-o pe Laura Alina Dezsi ȋn poziţia de Director Comercial pentru România. Din această poziţie, va coordona activitatea echipelor de comerţ tradiţional, vânzări key accounts, marketing centrat pe consumator și evenimente, raportându-i direct lui Nawaf Salameh, Președinte Fondator & CEO Alexandrion Group. De asemenea, va colabora ȋndeaproape cu liderii segmentelor de distribuţie retail și HoReCa și va superviza derularea proiectelor din aceste sfere.

Laura s-a alăturat Alexandrion Group ȋn 2019 și, timp de peste 2 ani, a ȋndeplinit rolul de Director National Key Accounts. Din acest rol, a gestionat reţelele internaţionale de clienţi, coordonând o echipă formată din 30 de persoane, cu raportare directă sau indirectă.  Are peste 10 ani de experienţă ȋn vânzări, acumulată ȋn companii multinaţionale aflate pe primele poziţii ale topului industriei FMCG, dublată de specializări ȋn finanţe pe segmentul comercial și creșterea veniturilor. A ocupat o serie de poziţii relevante de-a lungul timpului, precum National Key Account Manager, Profitable Revenue Growth & Business Intelligence Manager și Commercial Finance Senior Controller.

“Primesc acest noul rol cu entuziasm și motivaţia puternică de a contribui semnificativ, alături de echipa mea, la planurile ambiţioase de dezvoltare ale Grupului, pe piaţa din România. Ritmul accelerat, ȋn care Alexandrion Group și-a extins portofoliul de produse, creând ocazii de conectare inedite cu brandurile sale, pentru cosumatori, este extrem de motivant și mă inspiră să gândesc proiecte comerciale care să susţină acest ritm și să ne conducă spre următorul nivel de performanţă. Ultimii 2 ani și jumătate au reprezentat o perioadă fructuoasă a carierei mele, oferindu-mi oportunitate de a cunoaște noi faţete ale industriei, a-mi extinde expertiza, a găsi soluţii creative pentru a depăși obstacolele aduse de pandemia de COVID-19 și a lucra ȋntr-un mediu ȋn care am beneficiat de susţinere și apreciere. Tranziţia către noua poziţie aduce un set nou de provocări, cărora am certitudinea că eu și echipa mea le vom face faţă cu brio”, a spus Laura Alina Dezsi, Director Comercial, Alexandrion Group Romania.

Laura Alina Dezsi a absolvit Academia de Studii Economice din București și are un Master în Business Management, obţinut ȋn cadrul aceleiași universităţi.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content