FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Selgros, prima retea care investeste in productia de energie verde

Selgros, prima retea care investeste in productia de energie verde

Reteaua Selgros Cash & Carry Romania a inaugurat astazi primul sau parc fotovoltaic, amplasat pe acoperisul magazinului din Pantelimon, in urma unei investitii de 2 milioane de euro. Aceasta va permite companiei sa-si diminueze costurile de operare in locatia din Pantelimon.

Proiectul generarii de energie solara ar putea fi extins la un numar total de 12 unitati Selgros din sudul tarii, potrivit lui Alexandru Vlad, Directorul Executiv al Selgros Cash & Carry Romania. El a precizat ca nu s-a luat inca o decizie in acest sens.
“Este prima investitie de acest gen, vor urma si altele, panourile urmand a fi plasate pe acoperisurile magazinelor si parcarilor noastre. Credem ca, alocand resurse pentru energia verde, putem obtine un dublu beneficiu: contribuim activ la un mediu mai putin poluat si putem atenua, partial, efectele majorarii preturilor la utilitati”, a declarat Alexandru Vlad.
Parcul fotovoltaic include aproape 3.800 de panouri solare si are o putere de 906 kilowatti, fiind finantat integral de Selgros, spre deosebire de majoritatea proiectelor de acest gen subventionate de UE.

Selgros este primul comerciant din Romania care investeste in productia de energie regenerabila. Tot in 2012, reteaua Mega Image a anuntat un parteneriat cu furnizorul Enel pentru cumpararea de energie verde, aceasta acoperind partial necesarul de consum al lantului de supermarketuri.

Selgros este una dintre cele mai mari 5 companii din comertul romanesc, operand in prezent 19 magazine. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 3,4 miliarde lei si un profit de peste 86,7 de milioane de lei. Selgros Cash&Carry Romania face parte din grupul elvetian TransGourmet Holding SE, a doua mare companie ca marime in Europa in sectorul de comert cash&carry si food service.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content