FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Rio Bucovina lanseaza un program de CSR pentru protejarea mediului

Rio Bucovina lanseaza un program de CSR pentru protejarea mediului

Rio Bucovina lanseaza “Inegalabila Romanie”, primul program de responsabilitate sociala (CSR), pe termen lung al companiei, proiect sustinut de Eco-Rom Ambalaje. Misiunea programului este de a incuraja protejarea mediului inconjurator, prin descoperirea si pastrarea locurilor unice din Romania, colectarea separata a deseurilor de ambalaje si reciclarea acestora.

  Programul “Inegalabila Romanie” consta in multiple actiuni de constientizare a publicului larg despre efectele negative ale comportamentului iresponsabil fata de mediul inconjurator, precum si activitati de educare in directia adoptarii unei conduite prietenoase fata de natura.

„Ceea ce ne-a determinat sa dezvoltam programul Inegalabila Romanie, a fost dorinta de a schimba atitudinea generala negativa fata de tara noastra. Pornim la drum cu provocarea de a schimba atitudini, pe termen lung, incurajand protejarea zonelor unice din Romania, prin consum responsabil, colectare separata si reciclare. Programul Inegalabila Romanie include o suma de activitati de implicare directa in acest demers, pentru ca dorinta noastra este sa convingem prin puterea exemplului”, a declarat Andreea Constantinescu, Marketing Manager la Rio Bucovina.

Implicare in activitati de ecologizare

O componenta esentiala a programului este reprezentata de activitatile de ecologizare a unor zone naturale puternic afectate de interventia umana. Astfel, o prima activitate parte din program este reprezentata de implicarea Rio Bucovina in actiunea Let’s do it, Danube! desfasurata in 28-29 iunie, al carui obiectiv a fost curatarea malurilor dunarene din Romania. Angajatii Rio Bucovina s-au alaturat celor 4400 de voluntari, din cele 12 judete participante, care au reusit sa colecteze peste 10.000 de saci de deseuri de plastic, aluminiu, sticla si materiale de constructii.

Programul isi propune sa le reaminteasca romanilor cat de bogat si divers este patrimoniul natural al tarii noastre si prin intermediul spoturilor TV care infatiseaza peisaje spectaculoase din Romania, surprinse de Dragos Asaftei, Nicolae Cosniceru si Andrei Iliescu, trei dintre cei mai apreciati si premiati fotografi romani.

Fanii programului sunt invitati sa se alature comunitatii de Facebook Inegalabila Romanie si sa impartaseasca fotografii cu peisaje din Romania, primind titlul simbolic de „ocrotitori” ai respectivelor zone. Toate imaginile vor fi centralizate si localizate prin intermediul unei aplicatii ce are la baza Google Earth, pentru a obtine harta locurilor inegalabile din Romania.

Rio Bucovina este o companie cu capital 100% privat si are ca obiect principal de activtate imbutelierea apei minerale naturale. Marcile Rio Bucovina sunt Bucovina (apa minerala plata si carbogazificata), La Vitta si Malibu  (apa de masa) La Vitta, Malibu, Bon Ton si RIO (bauturi racoritoare carbogazoase), Golden Horse (bautura energizanta).

Eco - Rom Ambalaje este o organizatie infiintata la sfarsitul anului 2003 de un grup de companii care activeaza in Romania si care au luat initiativa implementarii sistemului de responsabilitate a producatorului, in tara noastra. Acest sistem are ca scop indeplinirea obligatiilor de reciclare a deseurilor de ambalaje ce revin producatorilor care introduc pe piata nationala produse ambalate.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content