FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Producatorul Murfatlar a intrat in insolventa

Producatorul Murfatlar a intrat in insolventa

Murfatlar, cel  mai mare producator de vinuri de pe piata, cu afaceri de 185 mil. lei in 2011, a intrat in insolventa, in urma cererii de reorganizare judiciara inaintata de companie la Tribunalul Constanta. Reprezentantii producatorului spun ca, in ciuda reorganizarii, vor fi continuate planurile de investitii anuntate anterior pentru 2012.

“Gradul lent de recuperare a banilor din piata, caracteristica generala a mediului de afaceri in aceasta perioada are ca principal efect lipsa de lichiditati, facand dificila achitarea datoriilor exigibile. Murfatlar Romania continua strategia de dezvoltare si extindere a activitatii comerciale pe piata romaneasca conform planurilor prestabilite, intr-un mod solid si sustenabil. Vom dezvolta liniile de business pe care le avem, mizand atat pe maturizarea retelei Crama Murfatlar, cat si pe lansari de produse noi”, a declarat Cosmin Popescu, Director General Murfatlar Romania.

In prezent sunt functionale aproximativ 125 de crame Murfatlar la nivel national, iar compania are in derulare proiecte de deschidere si noi cereri de francize pana la 180 de locatii, potrivit datelor comunicate de reprezentantul Murfatlar.
In toamna anului 2011, producatorul anuntasre inaugurarea unei noi investitii: o crama noua dedicata vinurilor premium – amplasata in fabrica din Murfatlar - si inceputul colaborarii cu unul dintre cei mai renumiti oenologi de talie internationala, Razvan Macici, pentru lansarea unor vinuri premium in 2012.

In 2007 Murfatlar Romania a inceput un amplu proiect de reintinerire a viei, finantat si prin fonduri europene. Reintinerirea a vizat  cu preponderenta soiuri rosii, Feteasca Neagra, Pinot Noir si Merlot, iar pana in acest moment investitia se ridica la aproximativ 15,6 mil. de euro destinati replantarii a 975 ha de vita de vie. In cadrul aceluiasi program, compania a anuntat ca va derula in 2012  o investitie de aprox 1,8 mil euro, din care 20% reprezinta fonduri proprii.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content