FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Pentru prima data de la intrarea pe piata locala, Lidl inchide un magazin

Pentru prima data de la intrarea pe piata locala, Lidl inchide un magazin

Retailerul german Lidl a inchis, din 1 mai, unul dintre cele trei magazine din Drobeta-Turnu Severin. Acesta este prima unitate comerciala Lidl inchisa de la intrarea pe piata locala. Anterior au mai fost situatii in care retailerul a mai relocat magazine, cum este cazul unitatilor comerciale din Mangalia si Targu-Mures. Tuturor angajatilor acestui magazin li s-au oferit solutii alternative pentru a ramane in cadrul companiei.

„Lidl optimizeaza permanent portofoliul de magazine si depozite, din punct de vedere al rentabilitatii acestora. Aceasta analiza presupune atat cumpararea unor terenuri in locatii strategice, pe care sunt construite magazinele sau depozitele Lidl, renovarea unor locatii strategice, dar si renuntarea la un magazin neprofitabil, amplasat pe un teren a carui chirie era mult prea mare”, au explicat reprezentantii companiei.

Magazinul Lidl era situat pe bulevardul Mihai Viteazu, nr. 3 bis si a apartinut inital lantului de magazine Plus. Decizia inchiderii acestei unitati se datoreaza faptului ca a devenit neconforma standardelor Lidl si in acelasi timp nu era profitabila, magazinul fiind construit pe un teren inchiriat.

Lidl continua planurile de expansiune in Romania in orase medii si mari, cu peste 30.000 de locuitori si intentioneaza sa deschida pana la finalul anului pana la 15 noi magazine. Totodata Lidl a achizitionat terenul  pe care este construit Sediul Regional Nedelea din judetul Prahova.

Retailerul german, parte a grupului Schwarz, este unul dintre cele mai mari lanturi de magazine din Europa, activand in peste 20 de tari europene si avand peste 100 de centre logistice care asigura aprovizionarea celor aproximativ 10.000 de magazine. Cu peste 170.000 de angajati, Lidl se numara printre primii 10 comercianti de produse alimentare la nivel mondial.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content