Nestle lanseaza un sistem de preparare a ceaiului acasa
Special.T, de la Nestle, este un sistem revolutionar de preparare a ceaiului, anuntat de compania elvetiana la finele lunii mai pentru a le oferi consumatorilor posibilitatea de a-si prepara acasa ceaiuri de cea mai inalta calitate. Sistemul este asemanator celui de cafea Nescafe Dolce Gusto, promovat intensiv de Nestle in ultima perioada.
Special.T by Nestle functioneaza pe baza de capsule care contin ceai premium, intr-o selectie de 25 de varietati, de la ceai verde, negru, albastru si rosu pana la ceaiuri albe, aromate si ceaiuri organice. Acestea sunt achizitionate de pe plantatii selectionate din China, Japonia, Sri Lanka, India si Africa de Sud. Frunzele de ceai sunt protejate in capsule de aluminiu, intr-un dozaj precis. Timpul de preparare a ceaiului si temperatura potrivita pentru fiecare sortiment sunt calculate de Special.T, care permite, astfel, obtinerea ceaiului de cea mai buna calitate.
Special.T by Nestle va fi lansat mai intai in Franta, in luna septembrie a acestui an, si va fi comercializat exclusiv prin internet. Aparatul va fi livrat acasa in termen de 48 de ore de la plasarea comenzii. Intr-o a doua faza, Special.T va fi lansat si pe alte piete europene. Capsulele de aluminiu care contin ceaiul sunt reciclabile in sistemele nationale de colectare si reciclare a deseurilor.
Adaugă comentariu nou