Metro Group in negocieri de vanzare a diviziei de hypermarketuri real,- din CEE
Metro Group este in discutii avansate cu retailerul francez Auchan privind vanzarea hypermarketurilor real,- din Europa Centrala si de Est, conform Planet Retail. Operatiunile vizate includ tari precum Polonia, Rusia, Turcia, Ucraina, dar si Romania. In 2011, real,- opera in aceasta regiune 110 din cele 426 de magazine, ale caror vanzari nete s-au ridicat la 2,9 miliarde de euro dintr-un total de 11,2 miliarde de euro, realizat de intreaga retea.
Metro Group nu a confirmat aceste negocieri cu francezii de la Auchan, insa un reprezentant al companiei a declarat ca nu este exclusa nicio posibilitate – o vanzare partiala sau completa sau pastrarea diviziei in continuare. Potrivit analistilor Planet Retail, printre retailerii interesati de aceasta posibila vanzare a hypermarketurilor real,- din Europa Centrala si de Est, s-ar putea numara si Walmart sau Carrefour.
Metro Group a inaugurat primul magazin real,- in Romania in 2006, iar in prezent reteaua numara 24 de magazine. Pentru 2012, compania a anuntat deja deschiderea unei noi unitati in zona Bucurestii Noi, dar si continuarea proiectului de remodelare a magazinelor mai vechi.
De cealalta parte, Auchan detine in prezent noua hypermarketuri in Romania si nu mai departe de saptamana trecuta a anuntat doua proiecte in curs cu termen de finalizare in 2012: Auchan City la Iasi si Bucuresti. Primul dintre acestea va fi inaugurat pe 31 mai in centrul comercial Palace Iasi. In 2013, francezii planifica doua inaugurari, la Brasov (Coresi) si in cartierul Ghencea din Capitala. Ambele unitati vor fi pe formatul standard Auchan. Intr-un orizont de trei ani, reprezentantii companiei au drept target atingerea unui numar de 15 unitati.
Adaugă comentariu nou