Magiunul de Topoloveni, castigator in lupta cu magiunul Sympathica de la Lidl
Magiunul de prune Sympathica, marca proprie a retelei de magazine de discount Lidl, a fost oprit de la comercializare incepand cu 13 iulie 2012, intrucat nu indeplineste conditiile legale de etichetare si tehnologia de fabricare.
Oprirea de la comercializare s-a realizat ca urmare a verificarilor intreprinse la sediul lidl Discount Romania de o echipa mixta de control (Directia pentru Agricultura a Judetului Prahova si Comisariatul Judetean de Protectia Consumatorilor Prahova) care a constatat mai multe nereguli in ce priveste magiunul de prune comercializat in reteaua de magazine de discount
Astfel, utilizarea denumirii de ”magiun de prune” pentru produsul analizat este abuziva, intrucat acest produs este fabricat din materii prime precum ”piure de prune concentrat” si ”suc de prune concentrat”; aceste materii prime sunt obtinute din prune in Serbia si exportate in Polonia, unde sufera o noua procesare pana la obtinerea produsului finit, comercializat de reteaua Lidl in Romania sub denumirea de ”magiun de prune”, in conditiile in care cele doua materii prime nu sunt mentionate in standardul profesional SP 334/119 pentru magiunul de prune.
De asemenea, produsul nu se incadreaza nici in grupa gemurilor, reglementata de Directiva 2001/113/CE (privind gemurile, jeleul, marmelada din fructe si piureul de castane destinat consumului uman, care prevede pentru gemuri un continut de substanta uscata solubila (reprezentata de glucidele din produs) de 60% sau mai mult.
Totodata, desi eticheta produsului se specifica 46,6 g glucide pentru 100 g, in buletinul de analiza nr. 120249875/24.05.2012 eliberat de SGS Institut Fresenius din Germania este specificat total zahar 40 g / 100 g.
Prin urmare, avand in vedere ca produsul Magiun de prune Sympathica nu respecta nici normele interne, nici pe cele europene de fabricatie, autoritatile au recomandat pentru acest produs schimbarea denumirii in ”pasta tartinabila”, au sanctionat Lidl Discount pentru incalcarea prevederilor Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii cu 5.000 lei si au oprit produsul Magiun de prune Sympathica de la comercializare incepand cu data de 13 iulie, intrucat ”nu indeplineste conditiile legate de etichetare si tehnologia de fabricare”.
Adaugă comentariu nou