Lekkerland: Anul financiar cu cea mare cifra de afaceri - 2009
Distribuitorul de produse "convenience" Lekkerland AG & Co. KG si-a crescut cifra de afaceri, in anul 2009, cu 3,5 procente atingand 12,0 miliarde euro, potrivit raportului financiar al companiei.
"Pe fondul situatiei economice dificile din Europa, suntem foarte multumiti de acest rezultat", declara Christian Berner, CEO al Grupului Lekkerland. "In cadrul Agendei noastre pentru Dezvoltare, am reactionat la timp la retinerea de la cumparare a consumatorilor in retelele aprovizionate de catre noi. Astfel, in 2009, am reusit sa limitam efectele crizei financiare si economice asupra afacerii noastre".
Vanzarile de produse alimentare, bauturi si produse din tutun au fost in scadere in toata Europa. Prin masurile luate la timp si prin optimizarea costurilor (EBIT - Earnings Before Interest and Taxes), rezultatul inainte de plata dobanzilor si a impozitului pe profit a putut fi imbunatatit cu 3,7 procente la 85 milioane euro.
Lekkerland Romania (Lekkerland Convenience Distributie) a inregistrat o cifra de afaceri de 42 milioane euro in 2009.
"Vedem potential in afacerile pe care le putem dezvolta in urmatorii ani", explica Narcis Mihai, Country Manager Lekkerland Romania.
In toamna anului 2009, distribuitorul a introdus pe piata romaneasca bautura energizanta "Take Off + Cola. Aceasta face parte din gama de energizante marca proprie Lekkerland numita "Take Off", lansata in Romania in anul 2008.
Din depozitul situat in Bucuresti se distribuie o gama larga de produse catre 3500 de puncte de livrare. Compania are 158 angajati.
In prezent, Grupul Lekkerland aprovizioneaza, in zece tari europene, circa 131.500 de magazine din benzinarii, chioscuri, magazine de tip convenience, retele de fast-food, tutungerii, magazine specializate in vanzarea bauturilor, mari magazine, magazine alimentare, brutarii si cantine cu un sortiment complet de dulciuri, bauturi, snack-uri, articole convenience, inghetata, produse congelate, produse proaspete, produse din tutun, cartele telefonice si produse nealimentare. In anul 2009, compania a realizat o cifra de afaceri de 12 miliarde euro.
Adaugă comentariu nou