Leader International: tinta de productie pentru 2010 este de 30 de milioane de conserve
Leader International, cel mai mare producator autohton de conserve, si-a propus cresterea cantitatii de productie la 30 de milioane de unitati in 2010.
In 2009, compania a produs 25 000 de unitati de conserve si a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 15 milioane de euro.
Investitia totala in fabrica de conserve de la Caracal se ridica la 8 milioane de euro.
Gamele de conserve sunt impartite pe sase mari categorii: muraturi, conserve de rosii, conserve de legume, gemuri si dulceturi, compoturi si produse traditionale.
"Am investit in utilaje, linii de procesare automatizate si in infrastructura. Am ajuns acum sa fim singura companie din Romania care detine o linie de procesare a rosiilor pentru producerea pastei. Ne-am adaptat si am implementat toate standardele de calitate cerute de Uniunea Europeana, ceea ce ne permite sa ne deschidem si catre export cu aproximativ 15% din productia noastra. In aceste conditii, sunt sanse mari ca in maxim cinci ani, romanii sa se intoarca la consumul de legume si fructe produse pe plan local", declara Luminita Vlad, Director General Leader International.
Reprezentanta companiei mentioneaza faptul ca aproximativ jumatate din conservele de legume si fructe pe care le consuma romanii sunt din import.
"Investitiile in fabrica de conserve si in productia de materie prima ne vor ajuta sa acoperim o cota importanta din piata romaneasca de produse naturale conservate. Aproape toata cantitatea de materie prima pe care o folosim la prepararea conservelor este cultivata de noi, pe terenurile aflate in proprietatea companiei", a mai precizat Vlad.
Compania Leader International a fost infiintata in anul 1994 si detine in exploatare o suprafata de 230 hectare de sere si terenuri agricole pentru cultura in camp in judetele Teleorman, Constanta, Olt si Bucuresti. Leader International a dezvoltat la Caracal cea mai mare capacitate de productie de conserve din Romania.
Adaugă comentariu nou