"Hypermarketul", cel mai prezent brand in mintea cumparatorilor
Pe piata moderna de retail, cele mai prezente brand-uri in mintea cumparatorilor sunt magazinele de tip hypermarket conform datelor celui mai recent studiu de piata realizat de Mednet Marketing Research Center.
Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ in orasele Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Brasov, Oradea, Sibiu, Targu Mures si Suceava, in perioada 07 - 23 septembrie 2009. Au fost intervievate telefonic 2403 persoane cu varsta cuprinsa in intervalul 18 - 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ? 1,99%.
Studiul de piata arata ca, pe total esantion, valoarea indicelui de recunoastere asistata este foarte buna pentru real,-, Metro si Carrefour.
Hypermarketului real,- are o valoarea a indicelui de recunoastere de 99,6%, in timp ce notorietatea spontana este 62,1%, iar notorietatea top of mind 25,9%. Indici foarte buni inregistreaza, de asemenea, Metro Cash&Carry si Carrefour.
Metro Cash&Carry cu o notorietate asistata de 98,7%, are o notorietate spontana de 47,4% (coborand in topul notorietatii spontane dupa Carrefour) si o notorietate top of mind de 10,1%.
Valoarea indicelui de recunoastere asistata pentru Carrefour este de 98,2%. Hypermarketul Carrefour ocupa in schimb pozitia a doua, dupa real,- hypermarket, in ceea ce priveste notorietatea spontana (54,6%) si notorietatea top of mind (22,8%).
Analiza diferentiata pe cele zece orase cuprinse in esantion ilustreaza faptul ca notorietatea spontana este diferita de la oras la oras. In acest context, daca in orase precum Sibiu, Oradea, Craiova, Targu Mures si Timisoara, real,- este primul hypermarket care le vine in minte respondentilor, in orasele Brasov, Constanta si Bucuresti aceasta prima pozitie este ocupata de Carrefour, in Cluj Napoca de Cora, iar in Suceava de Kaufland.
Rezultatele cercetarii subliniaza faptul ca real,-, Carrefour, Cora, Kaufland si Auchan au acumulat un capital de imagine foarte mare, avand o identitate puternica in randul consumatorilor intervievati, 58,6% dintre acestia asociind spontan brandul real,- cu sloganul "fara egal". Sloganul "Pentru o viata mai buna" este asociat de 17,9% dintre respondenti cu Carrefour, in timp ce sloganul "Ieftin si bun" este asociat cu Kaufland de catre 14,8% dintre acestia. "Hypermarketul preturilor HyperMici" este recunoscut ca fiind sloganul hypermarketului Cora de catre 7,7% dintre participantii la studiu, iar "Diferenta e in buzunarul tau" este sloganul asociat brandului Auchan de 4,9% dintre acestia.
La nivelul intregului esantion, real,-, Carrefour si Kaufland sunt retailerii cei mai apreciati (este evaluata aprecierea spontana: "Care sunt magazinele pe care le apreciati cel mai mult?").
Analiza diferentiata insa pe cele zece orase ilustreaza faptul ca hypermarketurile beneficiaza de grade diferite de apreciere de la oras la oras, ca si in cazul notorietatii spontane. In acest context, in capitala, Brasov si Constanta, Carrefour ocupa pozitia de lider, iar in orasele Oradea, Craiova, Sibiu, Timisoara si Targu Mures real,- este cel mai apreciat magazin. In Cluj Napoca pe cea mai buna pozitie se situeaza Cora, iar in Suceava Kaufland.
Mednet Marketing Research Center activeaza in domeniul cercetarii de piata din anul 2000, desfasurand studii in diverse domenii de activitate: retail, DIY, banci si asigurari, telecomunicatii, medical & farmaceutic, media, agricultura, automobile, produse industriale etc.
Adaugă comentariu nou