FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Dupa vinuri, Daniel Guzu lanseaza o gama de dulceturi si sucuri naturale

Dupa vinuri, Daniel Guzu lanseaza o gama de dulceturi si sucuri naturale

Omul de afaceri Daniel Guzu, fondatorul companiilor Fabryo si Duraziv si proprietarul domeniului viticol si pomicol Casa Panciu, intra pe piata dulceturilor si a sucurilor naturale, odata cu lansarea gamei de produse „Ana are”.

Gama de produse „Ana are” cuprinde dulceturi si sucuri care contin doar elemente naturale, fara aditivi sau indulcitori. In cazul dulceturilor zaharul a fost inlocuit cu suc de mere.

Noile produse sunt realizate in cadrul sectiei de sucuri de la Casa Panciu din localitatea Tifesti, judetul Vrancea. Sectia dispune de o hala moderna, cu o capacitate de depozitare de 1.500 tone. Aici sunt produse sucuri de mere si dulceata de visine, cirese si de nuci verzi. Alaturi de sectia de sucuri, Daniel Guzu mai detine o podgorie, o crama si o livada.

„Imi doresc ca toate business-urile pe care le dezvolt in acest moment sa respecte natura si sa elimine poluarea industriala. Am implementat principiile de protectie a mediului inca din primii ani de antreprenoriat, iar de cativa ani, de cand am inceput si investitiile in agricultura, aceasta tema eco a devenit o preocupare principala pentru mine”, a declarat, intr-un comunicat, Daniel Guzu.

In procesul de fabricatie al sucului natural nu se adauga apa si niciun fel de conservant sau indulcitor. Metoda de conservare folosita este pasteurizarea. Dulceturile contin de asemenea in compozitie doar fructul propriu-zis, fiert in suc de mere. Pe parcursul acestui an urmeaza sa fie lansata si o colectie de gemuri naturale.

Produsele pot fi achizitionate dintr-o serie de puncte de desfacere, dar si online, accesand www.casapanciu.ro  sau www.anaare.ro. Transportul este gratuit in cazul comenzilor care cuprind minim sase produse.

Daniel Guzu isi desfasoara afacerile din industria alimentara prin intermediul firmei Natura SRL, business care a inregistrat in 2011 o cifra de afaceri de un milion de euro, dublu fata de anul precedent. Investitiile realizate de Daniel Guzu in domeniul alimentar in ultimii ani depasesc zece milioane de euro.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content