FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > "Drumul vinului", lansat la real,- Ploiesti

"Drumul vinului", lansat la real,- Ploiesti

Implementat in Prahova in perioada 2000-2004, proiectul national "Drumul Vinului" a intrat intr-o noua etapa, rezultat al colaborarii intre Consiliul Judetean Prahova si hypermarketul Real.

Creat cu scopul de a promova podgoriile locale, proiectul va asigura distributia si promovarea la nivel national a soiurilor produse pe Drumul Vinului.

"Proiectul national "Drumul Vinului" a reusit sa absoarba pana astazi fonduri europene de peste 40 milioane de euro, ceea ce a insemnat modernizarea a opt crame si, de asemenea, importante lucrari de infrastructura. In prezent, ne aflam in etapa aducerii vinului acolo unde se consuma, pentru ca daca vrem sa scoatem aceasta tara din necazuri trebuie sa-i cream valoare adaugata care sa ramana aici", a declarat Mircea Cosma, Presedintele Consiliului Judetean Prahova.

"Incercam sa sprijinim producatorii locali. Am ajuns intr-un parteneriat interesant si ne vom tine promisiunea de a avea toate produsele locale expuse in magazinele noastre si vom incerca sa ducem producatorii locali in afara granitelor, in lanturile de magazine pe care le avem in Germania, Polonia, Ucraina si Turcia", a precizat Orlando Macovei, Directorul magazinului Real din Ploiesti.

Implicarea in parteneriatul "Drumul vinului" vine dupa initiativa Real de implementare a unor servicii deosebite la raionul de vinuri, printre care se numara sistemul Enomatic. Acest sistem ofera clientilor posibilitatea de degustare a unui sortiment de vin inainte de a-l cumpara si este o premiera pentru magazinlele de retail cu bunuri de larg consum din Romania.

"Drumul Vinului" reediteaza un segment mai vechi dintr-un drum al vinului folosit de romani, care strabatea Europa. Dumul traverseaza 13 localitati din Prahova, printre care Urlati, Ceptura, Valea Calugareasca si Tohani, recunoscute pentru podgorii.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content