FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Curtea Berarilor Timisoreana, inaugurata la Iasi

Curtea Berarilor Timisoreana, inaugurata la Iasi

Timisoreana a inaugurat beraria Curtea Berarilor, in centrul orasului Iasi, pe strada Stefan cel Mare si Sfant.

"La inceput de august, Timisoreana aducea povestea celor trei secole de traditie la Iasi. Iata-ne, patru luni mai tarziu, revenind la Iasi; de data aceasta nu doar pentru trei zile", a spus Mihai Bonca, Senior Brand Manager Timisoreana. "Curtea Berarilor Timisoreana este in sine o poveste. Intr-un an, beraria din Centrul Istoric al Bucurestiului a adapostit expozitii de arta si reprezentatii de teatru, iar atmosfera calda si berea de calitate au transformat-o intr-una dintre cele mai populare locantii de acest fel", a mai precizat acesta.

Curtea Berarilor are la baza o idee pe care Timisoreana isi doreste sa o puna in aplicare pretutindeni in tara: este un spatiu convivial, in care iubitorii berii se regasesc intr-o atmosfera ce aminteste de Hanu Ancutei - cu mancare traditionala, cu povestile celor pe care ii cunosc sau nu si cu muzica buna din vremuri trecute.  Cei mai fideli clienti ai Curtii Berarilor Timisoreana se vor putea bucura de privilegiul de a-si bea berea favorita din propria lor halba, care va fi pastrata cu grija de barmanii locului.

La evenimentul de lansare a Curtii Berarilor Timisoreana, reprezentantilor URSUS Breweries le-au fost alaturi si reprezentanti ai autoritatilor locale, care au sprijinit si aceasta initiativa Timisoreana, dupa Serbarile din vara. 

Atmosfera Iasului de altadata a fost intregita de momentele de pantomima si teatru ale artistilor din trupa locala The Sky. Statuia vie de epoca pe care iesenii au admirat-o si la Serbarile Timisoreana din august si-a reintrat in rol si i-a intampinat pe oaspeti, iar actorii au incheiat conferinta de presa cu un montaj din Caragiale, o continuare a seriei de reprezentatii din Momente si schite care a avut loc la Curtea Berarilor Timisoreana din Bucuresti in aceasta vara.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content