FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Cris-Tim lanseaza mezeluri fara E-uri

Cris-Tim lanseaza mezeluri fara E-uri

Cris-Tim, liderul pietei de mezeluri din Romania, lanseaza Vitality, o gama de mezeluri fara conservanti si coloranti artificiali. Acest proiect s-a concretizat in urma unei investitii de peste 4 milioane de euro in Tehnologia de Procesare prin Inalta Presiune, in fabrica Cris-Tim.

Gama Vitality cuprinde 5 sortimente: bacon, sunca de curcan, muschi file (Foto), carnati semi-afumati si salam. Ambalajul este unul inovator, fiecare produs reprezentand o carte, un volum de colectie, pe care este marcat beneficiul principal al produsului: FARA E-URI, FARA CONSERVANTI. In plus, ambalajul are o sectiune informativa care prezinta detalii despre produs, Tehnologia prin Inalta Presiune si viziunea companiei, dar si o sectiune educativa axata pe povestile unor oameni care au ales sanatatea fizica si spirituala ca mod de viata.

La inceputul acestui an, Cris-Tim finaliza o investitie de peste 4 milioane de euro in Tehnologia de Procesare prin Inalta Presiune. Este vorba despre un sistem de protectie alimentara de ultima generatie, care, printr-un procedeu 100% natural si total neinvaziv, asigura cresterea calitatii mezelurilor si pastrarea prospetimii si savorii lor. Aceasta tehnologie presupune scufundarea in apa rece, la o presiune de 6000 de bari, a produselor ambalate si etichetate, distrugandu-se astfel majoritatea bacteriilor, fara afectarea celulei de carne sau modificarea valorii nutritive si a proprietatilor organoleptice ale produselor.

Acest echipament, folosit deja la nivel international, a permis companiei sa lanseze gama Vitality, prima gama autohtona de mezeluri fara E-uri, potrivit reprezentantilor Cris-Tim.
« Lansarea gamei Vitality este inca un pas care arata preocuparea permanenta a Cris-Tim de a sustine, nu doar declarativ, misiunea exprimata prin sloganul “Iti place sa mananci sanatos!”» a declarat Radu Timis, Presedinte Grup Cris-Tim.
In ultimii trei ani, investitiile Cris-Tim in cercetare si upgradarea tehnologiei de productie s-au ridicat la peste 24 de milioane de euro, potrivit datelor furnizate de companie.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content