FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Crestere de 8,1% a profitului operational pentru Grupul Danone, in primul semestru

Crestere de 8,1% a profitului operational pentru Grupul Danone, in primul semestru

Grupul Danone, unul dintre cei mai importanti producatori de lactate la nivel global, a inregistrat o crestere a profitului operational de 8,1% in prima jumatate a anului, ajungand la cifra de 1,206 miliarde de euro, crestere datorata rezultatelor bune obtinute de diviziile de alimente pentru copii (+7,4%) si ale celor de nutritie medicala (+8,8%), potrivit raportului financiar al grupului.

In plus, vanzarile grupului au scazut cu 2,2% in primul semestru al anului, la 7,52 miliarde euro, dupa ce in perioada similara a anului 2008, atinsesera cifra de 7,69 miliarde euro. Totusi, in termeni comparabili, vanzarile au crescut cu 1,6%.

“Vanzarile noastre si rezultatele financiare, in general, din prima jumatate a anului 2009, arata clar ca suntem pe drumul cel bun. Numeroasele initiative implementate in diferite tari ne-au permis sa ne adaptam rapid la nevoile consumatorilor, in special in ceea ce priveste segmetul produselor lactate, si sa acceleram cresterea volumelor tranzactionate. Vom continua sa aplicam aceste strategii in urmatoarele luni, extinzandu-le la noi regiuni geografice si categorii de produse. Intentionam, de asemenea, sa acceleram expansiunea pe piata”, a precizat Franck Riboud, Directorul General al Danone.

In ceea ce priveste performantele pe regiuni in primele sase luni ale anului, vanzarile grupului in Europa au fost de 4,51 miliarde euro, cu 1,7% mai putin decat aceeasi perioada din 2008, in termeni comparabili. Din acest punct de vedere Asia a fost regiunea cu cea mai dinamica evolutie, marcand o crestere de 12% a vanzarilor, de la 906 miliarde euro in primul semestru din 2008, la 950 miliarde euro.

Cat despre vanzarile diviziei de produse lactate, care reprezinta de altfel peste jumatate din vanzarile totale ale grupului, acestea au scazut cu 0,3%, la 4,26 miliarde euro, in termeni comparabili, in timp ce divizia de apa imbuteliata a scazut cu 1,9%, la 1,34 miliarde euro. Pe de alta parte, performantele inregistrate de diviziile de alimente pentru copii (+7,4%) si ale celor de nutritie medicala (+8,8%) sunt notabile.

Tot in comunicatul cu privire la rezultatele financiare pe primul semestru, reprezentantii grupului anticipeaza ca tendintele din aceasta prima jumatate, legate de vanzari, se vor mentine pana la finalul lui 2009.

Grupul Danone, una dintre cele mai mari companii din industria alimentara la nivel global, este prezent in circa 120 de tari si a inregistrat vanzari de peste 15,2 miliarde euro in anul 2008. Grupul Danone este prezent in Romania de peste 12 ani, prin subsidiara Danone Romania, si detine o fabrica de produse lactate in Bucuresti. Pe plan local, Danone a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 115 milioane euro.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content