FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Consiliul Concurentei analizeaza preluarea Delaco Distribution de catre Bongrain Europe

Consiliul Concurentei analizeaza preluarea Delaco Distribution de catre Bongrain Europe

Consiliul Concurentei a anuntat ca analizeaza operatiunea de concentrare economica realizata prin dobandirea controlului de catre Bongrain Europe SAS asupra Delaco Distribution SA.

Autoritatea va evalua operatiunea de concentrare economica din punct de vedere al compatibilitatii acesteia cu un mediu concurential normal, in conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice.

Bongrain Europe SAS este o companie inregistrata in Franta, membra a grupului Soparind Bongrain, cu activitate in domeniul productiei de branzeturi si alte produse lactate. in Romania, Bongrain detine controlul unic asupra societatii Casa Branzeturilor SRL.

Delaco Distribution SA este activa pe piata branzeturilor din Romania, avand ca obiect principal de activitate distributia produselor lactate.

Potrivit Legii Concurentei (nr. 21/1996) sunt supuse controlului si trebuie notificate Consiliului Concurentei operatiunile de concentrare economica ce depasesc pragurile valorice prevazute in acest act normativ. Acestea sunt indeplinite daca cifra de afaceri cumulata a agentilor economici implicati intr-o operatiune de concentrare economica depaseste echivalentul in lei a 10.000.000 euro si exista cel putin doi agenti economici implicati in operatiune care realizeaza pe teritoriul Romaniei, fiecare, in parte, o cifra de afaceri mai mare decat echivalentul in lei a 4.000.000 euro.

Consiliul Concurentei invita partile terte interesate sa ii prezinte eventualele observatii sau puncte de vedere, in legatura cu modul in care operatiunea notificata le afecteaza sau le poate afecta propria activitate, pana la 30 aprilie a.c.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content