Berarii Romaniei: campanie pentru dezvoltarea culturii berii in Romania
Asociatia Berarii Romaniei a lansat campania „Romanii iubesc berea” care are ca scop informarea adultilor cu privire la valorile acestui produs. Membrii Asociatiei – Bergenbier, Heineken Romania, Romaqua Group, United Romanian Breweries si Ursus Breweries au facut un angajament pentru dezvoltarea culturii berii in urmatorii trei ani.
„<Romanii iubesc berea> este o dovada ca producatorii de bere sunt aici pentru a ramane si pentru a investi in Romania pe termen lung”, a declarat Dl. Jan Derck van Karnebeek, Presedintele Asociatiei Berarii Romaniei.
Campania este fundamentata pe trei piloni principali, continand: o campanie adresata consumatorilor, prin activitati media dezvoltate pe conceptul ca momentele placute din viata merg bine cu o bere; cel de-al doilea pilon este cel de relatii publice, menit sa dezvolte si sa sublinieze mesajele adresate consumatorilor prin explicarea caracteristicilor produsului bere, iar a treia, foarte importanta pentru berari, consta in programe de responsabilitate sociala („Realitatea se schimba cand conduci in baut”, un program adresat soferilor si „Alcoolul nu te face mare”, un proiect pentru adolescentii din Romania).
Campania media, al carei concept creativ a fost dezvoltat de Tempo, se va derula pe tot parcursul acestui an, continand comunicarea TV si in presa scrisa in perioada mai-august, si o componenta on-line, pana la sfarsitul anului. Cele doua executii TV evidentiaza faptul ca berea este o experienta placuta, care aduce oamenii impreuna, iar campania online ii invita pe consumatori pe profilul facebook.com/iubescberea unde pot gasi aplicatii atractive si interactive.
Asociatia „Berarii Romaniei” a fost infiintata in 2004 si include cinci dintre cei mai mari producatori de bere din Romania: Bergenbier, Heineken Romania, Romaqua Group, United Romanian Breweries si Ursus Breweries.
Adaugă comentariu nou