Senic Gross&Market, un business care câștigă cotă de piață prin investiții în segmentul cash&carry
Preocupat să aducă în fața clienților cel mai bun raport calitate–preț, retailerul Senic Gross&Market investește în noi locații care îi permit să extindă baza de clienți și să prezinte modelul de business care și-a dovedit deja reușita. Adresându-se atât consumatorului final, cât și revânzătorilor, Senic Gross&Market se pregătește să încheie anul cu nouă locații, urmând să deschidă unele noi în Sibiu și Pitești.
Cu deja șapte locații operaționale la nivel național, Senic Gross&Market reușește să asigure o dezvoltare sustenabilă a businessului, punând accentul pe un raport corect calitate–preț. Rețeta s-a dovedit una de succes, dovadă că retailerul independent a inaugurat două locații în mai puțin de un an. Investiția într-un astfel de magazin se ridică la peste un milion de euro, dar, cumulat, până în acest moment, familia Cîmpeanu a investit peste 20 de milioane de euro doar în rețeaua de magazine. În drumul spre expansiune și câștigare de cotă de piață în fața retailerilor internaționali, antreprenorii din spatele Senic Gross&Market mizează pe produsele proprii ca factor diferențiator, dar și pe relațiile bune cu producătorii.
Consolidare la nivelul județului Olt
Cea de-a șaptea locație Senic Gross&Market, inaugurată în luna august a acestui an, se află în Caracal, al doilea oraș ca dimensiune din județul Olt, după Slatina, unde retailerul este deja prezent încă din decembrie 2021, cu o locație de peste 5.200 de metri pătrați și 15.000 de produse unice la raft. Magazinul din Caracal se află pe strada Vornicul Ureche, nr. 1, are o suprafață de 3.000 metri pătrați și dispune de 140 de locuri de parcare. În oferta magazinului sunt listate aproximativ 12.000 SKU-uri, incluzând și zona de legume-fructe și vitrina asistată, operată de unul dintre partenerii retailerului.
„Constant, adăugăm noi produse marca Senic cu care venim în întâmpinarea clienților cu cel mai bun raport calitate–preț, produse ce fac parte din categoria de prim preț. Încă de la deschidere, magazinul a avut un start foarte bun, depășind două mii de coșuri de cumpărături. Un atu a fost reprezentat și de prezența magazinului din Slatina, brandul având deja notorietate la nivelul județului”, explică Sorin și Marius Cîmpeanu, directorii Senic Gross&Market.
Unitatea comercială din Caracal este a treia deschisă sub noul concept Senic Gross&Market, după cele din Slatina și Focșani. Acest concept îmbină mai multe facilități pentru shopperi, de la produse proaspete la congelate, parcare generoasă, dar și o galerie comercială pentru că investitorii și-au dorit să aducă și activități complementare în cadrul magazinului.
„În ceea ce privește fidelizarea clienților, ne propunem, ca și până acum, să oferim produse cu prețuri competitive și o gamă variată, precum și produse cu cel mai bun raport preț–calitate marca Senic. Totodată, pe lângă promoțiile săptămânale, am organizat și o campanie specială pentru cei care fac cumpărături în valoare de peste 150 de lei în oricare magazin de-al nostru. Dacă vor înscrie bonul sau factura fiscală pe site-ul promoțional al campaniei, pot câștiga vouchere de cumpărături în fiecare zi, 56 de telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra la extragerile săptămânale, iar premiul cel mare este o mașină Dacia Duster”, explică directorii Senic Gross&Market.
Tot din strategia de fidelizare face parte și zona de preț, unde retailerul mizează pe conceptul „prețuri din ce în ce mai mici”, ceea ce înseamnă că, pe măsură ce cantitatea cumpărată crește, clienții beneficiază de discount, retailerul operând cu două prețuri. La nivel de sortimentație, 75% din oferta disponibilă în magazinul din Caracal este reprezentată de produsele din categoria food, în timp ce sortimentul non-food reprezintă 25%. În viitorul apropiat însă, antreprenorii își doresc să pună un accent mai mare pe diversificarea categoriei de non-food. În ceea ce privește ponderea mărcilor proprii în total sortimentație, în prezent aceasta este de 10%, targetul pentru viitorul apropiat fiind dublarea procentului.
Dacă ne referim la valoarea medie a bonului de cumpărări, aceasta este în jurul a 150 de lei. „În ceea ce privește topul vânzărilor, produsele marca Senic sunt printre cele mai căutate. În plus, având în vedere faptul că este o zonă cu notorietate de mulți ani, băuturile alcoolice și non-alcoolice, produsele de curățenie și îngrijire personală, produsele refrigerate și congelate sunt și ele în topul cumpărăturilor”, explică antreprenorii.
Câștigare de cotă de piață prin expansiune
Chiar dacă retailul independent continuă să piardă teren în fața marilor rețele internaționale, există segmente de piață, precum cash&carry, cu mult spațiu de dezvoltare, lucru pe care Senic Gross&Market îl dovedește cu fiecare deschidere de magazin. Drept urmare, până la finalul acestui an, retailerul va deschide și alte locații, una dintre ele fiind la Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia 77A, județ unde operează deja un magazin aflat în Mediaș, pe Șoseaua Sibiului, nr. 38. Totodată, pe lângă Olt, Vrancea și Sibiu, Senic Gross&Market este prezent și în județele Brașov, Argeș și Mehedinți.
Pentru acest an, compania estimează o creștere de aproximativ 50% a cifrei de afaceri față de 2022 datorată atât magazinelor deschise în cursul acestui an, cât și extinderii bazei de clienți în cazul locațiilor mai vechi.
„De fiecare dată am adaptat sortimentația la feedbackul clienților. Și, având în vedere că ne adresăm și consumatorilor finali, și revânzătorilor, am gândit gamele de produse astfel încât să acopere cât mai multe nevoi. Dorim, totodată, să creștem numărul de articole marca Senic și să ajungem la cât mai mulți cumpărători, prin deschiderea și a altor locații în țară”, declară Sorin și Marius Cîmpeanu.
Antreprenorii au în plan extinderea cu două magazine în fiecare an, lucru care depinde de găsirea locațiilor potrivite, din moment de retailerul are nevoie de spații extinse, care să includă și o parcare generoasă, de cel puțin 150 de locuri. În prezent, odată cu deschiderea locației din Caracal, retailerul deservește zilnic în medie 12.000 de clienți, număr care crește exponențial cu fiecare inaugurare în parte.