Provocări în retail: noile scumpiri la utilități pun piedici în conturarea unei strategii pe termen lung

Provocările la care sunt supuse companiile prezente în piața locală a serviciilor de trade marketing şi recrutare de personal se acutizează tot mai mult din cauza creșterilor de preț la utilități și la produsele esențiale. Este o perioadă pe care Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group – unul dintre cei mai mari jucători din acest domeniu – o consideră lipsită de predictibilitate și foarte dificilă în noul context creat de valul patru al pandemiei de COVID-19. De altfel, ultima jumătate de an fost caracterizată de un lanț întreg de scumpiri care au avut ca efect direct conturarea unor salarii mai mari inclusiv pentru angajații rețelelor din comerțul alimentar modern. Provocări în retail: noile scumpiri la utilități pun piedici în conturarea unei strategii pe termen lung

„Contractele cu partenerii noștri din retailul modern au fost încheiate acum un an sau doi și, astăzi, suntem puși în situația în care trebuie să cerem mai mulți bani pentru salarizare şi carburant chiar dacă vânzările din supermarketuri nu au crescut anul acesta așa cum au crescut anul trecut. Și noi continuăm să ne confruntăm cu aceste scumpiri la utilităţi, la carburant, ceea ce crește costul pentru deplasarea echipelor”, spune Eugen Saulea.

Pentru ESSA Group, finalul de an nu înseamnă că aceste provocări vor dispărea, ci din contră, vor continua să persiste, cel puțin în primul trimestru din 2022. Cauzele se vor regăsi în noi scumpiri la utilități care se vor suprapune peste majorarea salariului minim, ceea ce duce la imposibilitatea de a contura un pachet salarial pe termen mediu și lung pentru personalul din retailul alimentar, caracteristică manifestată și în ultima parte a acestui an.

”Dacă ar fi să fac un calcul acum, față de luna august, pachetul salarial este cu circa 20% mai mare. Retailerii au nevoie de mai mulți oameni și, drept urmare, cei existenți sunt extrem de solicitați. În prezent, salariul brut de încadrare pentru un lucrător comercial este de 3.300 de lei, cu un net de bază de 1.900 de lei și 21 de tichete de masă de 15-17 lei”, mai spune Eugen Saulea.

Este o criză de personal care s-a generalizat în ultima perioadă și din cauză că mulți români au migrat iarăși afară, iar posibilitatea de a recruta din regiune nu este foarte ușoară printre altele din cauza pandemie. O soluție ar putea fi recrutarea din Republica Moldova, o zonă peferată și de marii retaileri prin prisma faptului că ar fi eliminată bariera de limbă, ceea ce nu se poate spune de personalul din zonele non-UE, la care apare  problema comunicării.

În cazul ESSA Group mai există și soluția de a aduce lucrători din Sri Lanka, însă un răspuns pozitiv în acest sens a fost primit din partea unui singur retailer care, la rândul său, a considerat viabilă doar varianta angajării acestora în orașele mari, unde sunt mai mulți vorbitori de engleză decât în orașele mici. Cu alte cuvinte, ariile în care aceștia pot fi delegați sunt foarte limitate, fiind potriviți mai mult pentru zonele din depozite, pe partea de manipulare marfă sau în zona de servicii de curățenie. Iar la modul general, cererile sunt mai mari pentru alte segmente precum casieri sau pe segmentele care presupun comunicarea directă cu clienții.

În prezent, ESSA Group are parteneri de business pentru care urmează un vârf de vânzare, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, iar atenția companiei este îndreptată către contractele semnate pentru această perioadă. Mai concret, ultimul trimestru înseamnă undeva la 40% din cifra de afaceri totală a ESSA, într-un an. Compania are parteneriate pe termen lung cu mai multe rețele de tip hypermarket, supermarket și cash&carry, asigurând serviciile în peste 2.000 puncte de vânzare.

Fondat în 2010 de antreprenorul Eugen Saulea, ESSA Group este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară. În 2020, grupul a raportat afaceri de 15 milioane de euro, în creștere ușoară față de anul anterior. Printre serviciile din portofoliul companiei se numără: recrutarea şi plasarea de forţă de muncă, BTL şi evenimente, servicii management POSM (materiale de comunicare), call center şi merchandising . În prezent, ESSA oferă servicii în sistem leasing şi outsourcing pentru peste 30 de clienţi, furnizori şi producători, dar şi pentru marile lanţuri de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry, Mega Image.

Melania Pop, International Work Finder: Flexibilitatea, esențială pentru o colaborare win-win în importul forței de muncă
Melania Pop, International Work Finder: Flexibilitatea, esențială pentru o colaborare win-win în importul forței de muncă
Recrutarea reprezintă primul pas spre succesul sau eșecul unui proiect, susține Melania Pop, Business Development Manager International Work...
Alina Gamauf, Carrefour România: Work from home este unul din criteriile care nu mai pot fi negociate în procesul de recrutare
Alina Gamauf, Carrefour România: Work from home este unul din criteriile care nu mai pot fi negociate în procesul de recrutare
Ultimii trei ani au adus schimbări majore în industria resurselor umane, companiile fiind puse în fața unor criterii care nu mai pot fi negociate...
Criză de personal în retail: piața a revenit la comportamentul de dinainte de pandemie
Criză de personal în retail: piața a revenit la comportamentul de dinainte de pandemie
Deficitul de personal pentru marile rețele din comerțul alimentar modern, experimentat înainte de pandemie, se repetă în prezent. Acest fenomen...
Scade puterea de cumpărare în 2021, un an al promoțiilor și al consumului ponderat
Scade puterea de cumpărare în 2021, un an al promoțiilor și al consumului ponderat
2021 este un an al promoțiilor, al consultanților și al acțiunilor în contextul în care retailerii reclamă deja lipsa vânzărilor și...