Market Andreia: Cum să cucerești o nouă redută în retailul de proximitate

Pe locul al doilea la nivel național ca putere de cumpărare, Clujul a atras în ultimii ani tot mai multe proiecte de retail care poartă semnătura lanțurilor internaționale. În piață sunt însă și jucători locali care pariază pe viitorul retailului de proximitate, una dintre condițiile esențiale pentru reușită fiind respectul pentru client. Pentru Market Andreia, acest atribut se traduce printr-un concept modern, o sortimentație adaptată nevoilor clientului și prețuri corecte.

333 – acesta este numărul de magazine pe care le dețin marile lanțuri de retail în județul Cluj. Dintre acestea, peste 200 au fost deschise în ultimii cinci ani, dinamică ce a avut un impact direct asupra jucătorilor independenți. Și chiar dacă numărul rețelelor independente se află pe un trend descendent, în peisajul de retail local își mai fac loc și magazine ale antreprenorilor români. Un astfel de exemplu este și Market Andreia, deschis la începutul acestui an în localitatea Apahida.

Acesta este al doilea magazin operat de Andreia Țimonea, antreprenoarea din spatele businessului. „Primul magazin l-am deschis acum 15 ani la intrarea în localitatea Câmpenești și, dacă la început era un chioșc, acum este un magazin de proximitate în adevăratul sens al cuvântului, cu spațiu de vânzare de aproximativ 200 de metri pătrați”, a spus antreprenoarea.

Cu toate că ideea de a bifa o nouă deschidere încolțise de mult, pandemia a pus frână planului de extindere. „Am cumpărat un spațiu în Apahida, unde voiam să deschid un magazin non-stop, dar până m-am decis să demarez investițiile, a venit pandemia și am pus pe hold toate planurile. Anul trecut a apărut însă ocazia de a deschide un magazin lângă o unitate Panemar (jucător activ din Cluj în segmentul de produse de panificație și patiserie – n.r.), într-un imobil nou”, a completat proprietara Market Andreia.

Așa că a dat în chirie spațiul propriu și a decis să meargă mai departe cu spațiul nou. Pentru că Panemar operează un concept de retail modern, acest lucru a motivat-o să dezvolte un format nou de magazin, care să vină în completarea magazinului Panemar.

„Inițial am intrat în chirie, contrar dorinței mele, pentru că îmi place să am siguranța unui spațiu propriu. Însă era o propunere pe care nu o puteam rata fiindcă am considerat că asocierea cu Panemar poate reprezenta un plus semnificativ pentru mine”, a precizat Andreia Țimonea.

Conceptul de proximitate premium

Deschis pe data de 13 ianuarie, noul magazin Market Andreia a presupus o investiție de 150.000 de euro în amenajare, conceptul fiind dezvoltat cu arhitectul Cosmin Todor, cel care a creat și designul magazinelor Panemar. „Pentru mine a fost extrem de important să avem un concept unitar, și pentru că Panemar este asociat în Cluj cu zona de premium, magazinul meu nu putea face notă discordantă. Așa că am pariat pe un design premium, dar care să fie în același timp prietenos și să reflecte ideea de fresh”, a adăugat antreprenoarea.

Ideea de premium se reflectă însă și la nivel de sortimentație, Market Andreia încercând să se diferențieze de ceilalți retaileri din Apahida. „Mai sunt alți șapte retaileri activi în localitate, dar foarte multă lume apreciază curățenia din magazin, modul în care sunt aranjate produsele. Contează și prețul, însă sunt și clienți care nu se uită la preț și caută acele produse pe care le consumă, indiferent de cost”, a spus Andreia Țimonea.

Astfel, sortimentația a fost construită pe două paliere principale: produse premium și produse accesibile. „Acoperim și zona de produse ieftine, pentru că există un public pentru acest segment, dar dincolo de acestea, am pus la raft produse premium, branduri de top din fiecare categorie. Avem listate circa 10.000 de SKU-uri, dintre care alimentele reprezintă peste 80% din total. Legumele și fructele sunt categoria vedetă pentru noi, fiindcă ceilalți jucători nu au focus pe segmentul de ultra-fresh. Am construit sortimentația având în minte nevoile consumatorilor din zonă. De altfel, așa au apărut la raft și jucăriile, produsele de papetărie și cele de menaj”, a explicat aceasta.

În plus, retailerul lucrează cu mai mulți producători locali și regionali. „Magazinul este o locație de proximitate și 90% din clienți sunt din localitate. Și atunci mi s-a părut important să acord o atenție specială producătorilor locali, pentru că există interes din partea cumpărătorilor. Astfel, colaborăm cu International Safeway, Zea, Ferma Zootehnică, cu un producător de ouă chiar din localitate. În plus, suntem singurul retailer care comercializează produsele Panemar, asta în contextul în care ei au 47 de magazine în Cluj.

Și pe lângă aceste produse, am fost deschiși la cererile clienților. Spre exemplu, în categoria de mezeluri, chiar dacă am început cu cei de la Ferma Zootehnică, acum colaborăm și cu Fox, Caroli sau Cris-Tim pentru că au existat solicitări din partea clienților. Singura limitare a fost pe zona de ambalaj, unde comercializăm doar mezeluri vidate”, a punctat Andreia Țimonea.

Expansiune pas cu pas

Cum performează totuși acest concept? Rezultatele primelor trei luni sunt peste așteptări, spune antreprenoarea. „Am pornit de la 300 de clienți în primele zile și de atunci numărul este pe trend ascendent. Cât despre valoarea coșului, aceasta este puțin peste media coșului în retailul de proximitate. Majoritatea coșurilor sunt din zona cumpărăturilor de completare, însă avem și coșuri de stocare, cu valoare de 400-500 de lei. Însă acestea sunt mai degrabă excepția de la regulă”, a adăugat aceasta.

Cât despre viitor, creșterea este cuvântul de ordine. Astfel, retailerul vrea să mai deschidă o locație anul acesta, iar anul viitor încă una. „Nu îmi doresc 20 de magazine pentru că mi-ar fi greu să le gestionez. Și recunosc că îmi place să dețin controlul și să mă asigur că totul este așa cum trebuie. Una dintre lecțiile învățate este că dacă investești, primești. Și atunci, vreau să le oferim clienților o experiență de cumpărare plăcută”, a mai spus Andreia Țimonea.

Planurile de expansiune sunt însă condiționate de un aspect – spațiul propriu. „Este un aspect peste care nu pot trece, deoarece simt că așa am siguranța investiției. Drept urmare, când a apărut ocazia, am cumpărat și spațiul din Apahida, chiar dacă investiția a fost mare”, a punctat reprezentanta Market Andreia.

În ceea ce privește așteptările financiare, 2023 ar trebui să vină cu o creștere de cel puțin 50% față de anul anterior. „Muncim în fiecare zi pentru a crește. Nu este un lucru ușor, dar atât timp cât faci lucrurile diferit și îți respecți clienții, este loc de dezvoltare și pentru retailul independent”, a concluzionat Andreia Țimonea.

Retailul modern, într-un maraton constant în ultimii 25 de ani
Retailul modern, într-un maraton constant în ultimii 25 de ani
De la câteva rețele de retail modern în 1999, IKA a ajuns în prezent la borna 4.750. Chiar dacă industria a făcut în mod constant slalom...
Viitorul pieței de retail independent, încotro?
Viitorul pieței de retail independent, încotro?
Deși numărul jucătorilor independenți din retailul local care au o poveste de peste 30 de ani nu este deloc neglijabil, experiența nu mai este...
Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Cu o prezență de peste 32 de ani pe piața retailului independent și 68 de magazine operate în șase județe, rețeaua Magazine Diana face...
Star Market Discount: Mixul de produse, diferențiator în retailul hiperaglomerat al Capitalei
Star Market Discount: Mixul de produse, diferențiator în retailul hiperaglomerat al Capitalei
După un an și jumătate de la deschiderea magazinului Star Market Discount din zona Nerva Traian din București, lecția asimilată de...