Marius Văcălău, CEO Lagardère Travel Retail: Anul acesta va fi unul de construcție, avem obiective de creștere de 12-15%

Grupul Lagardère Travel Retail, care operează pe piaţa locală sub cinci branduri – Inmedio, So! Coffee, Relay, 1 Minute şi Hub Convenience - cu un total de circa 300 de unităţi, își propune pentru acest an o creștere a cifrei de afaceri cu 12-15% pe fondul extinderii rețelei de magazine, lansării de noi concepte și testării de noi medii pentru brandurile din portofoliu, a spus pentru Progresiv Marius Văcălău, CEO-ul companiei. Marius Văcălău, CEO Lagardère Travel Retail: Anul acesta va fi unul de construcție, avem obiective de creștere de 12-15%

Dacă în 2020 businessul Lagardère se ridica la  644 milioane de lei (circa 130 milioane de euro), cu 17% mai mic decât în anul anterior, în 2021 afacerile Inmedio au urcat cu 25% față de vârful istoric din 2019, ceea ce a echilibrat balanța financiară per total grup. “Strategic, a fost un moment oportun pentru a ne continua extinderea și aceasta va continua într-un ritm şi mai accelerat în 2022, care se conturează ca un an de creștere și de construcție pentru noi.Un factor de succes și de susținere a acestei dezvoltări este și modelul nostru de operare a locațiilor prin intermediul unei rețele extinse de antreprenori locali, care ne ajută să rămânem în permanență aproape de clienți și care a făcut ca, la finele anului trecut, să reușim depășirea cu aproximativ 7% a vânzărilor globale la nivel de rețea din 2019”, a declarat Marius Văcălău.

Citiți și: 2021, un an de revenire pentru retailul modern

Pentru primul trimestru al acestui an, CEO-ul companiei amintește evoluția rețelei So!Coffee, lanț care cuprinde în prezent 12 cafenele, situate în aeroporturi, gări, centre și galerii comerciale din zona București-Ilfov, Cluj, Timișoara, Sibiu, iar cele mai noi, situate în spațiile clasice din rețelele de retail modern (mall-uri și galerii comerciale). Brandul a atras investiții cumulate (noi deschideri sau dezvoltarea unor formate existente) de peste 300.000 de euro, generând aproximativ 50 de noi locuri de muncă. Pentru acest an estimările vizează atingerea unei cifre de afaceri de 13,5 milioane de lei pentru acest brand.

“Tot la începutul acestui an am lansat business lounge-ul din aeroportul din Sibiu. Din acest motiv, preocuparea pentru spațiile din punctele de tranzit precum aeroporturi, gări sau stații de metrou va rămâne în centrul strategiei noastre de expansiune și investiție pe piața locală. Anul trecut, urmând această direcție de dezvoltare a afacerii am câştigat licitaţii în zona aeroportuară şi am deschis unităţi noi la Cluj-Napoca şi Timişoara, pe lângă cea din Sibiu, menționată deja”, a punctat executivul.

Lagardère, focus pe transformarea mediilor de călătorie

“Vom continua investiţiile pentru a reduce gap-ul semnificativ care există între aşteptările consumatorului român şi infrastructura locală din mediile de călătorie. Pentru aceasta, ne dorim să avem un dialog activ cu autorităţile şi instituţiile din zona de transport şi turism pentru a dezvolta împreună soluţii de îmbunătăţire a experienţei călătorilor. De aceea, Lagardère Travel Retail va fi întotdeauna gata să îşi pună experienţa, cunoştinţele, brandurile şi resursele la dispoziţia autorităţilor şi a comunităţilor, iar pentru noi proiecte strategice vin tocmai din această zonă: licitaţia pentru spaţiile din Aeroportul Otopeni, Gara de Nord, reţeaua de metrou”, a menționat Marius Văcălău.

În afara continuării expansiunii brandului So!Coffee în mall-uri și galerii comerciale, compania intenționează să continue remodelarea magazinelor Inmedio începută în 2018, două treimi din magazine fiind deja modernizate.

„Pandemia a accentuat în mod evident anumite tendințe de consum, precum preocupările clienților legate de sustenabilitate și de un stil de viață sănătos, și le-a modificat totodată comportamentul de achiziție. Românii ies mai rar la cumpărături și își petrec mai puțin timp în centrele și galeriile comerciale– devine, deci, cu atât mai important pentru consumatori să le oferi produsele pe care și le doresc într-un mod cât mai accesibil, pentru ca experiența de shopping să fie facilă. Este deci esențială poziționarea față de client, atât prin concepte și formate accesibile, cât și printr-o sortimentație variată și bine prezentată vizual. Pornind de la această nevoie, implementăm deja schimbări în liniile de business și pe fiecare brand. Exemple: Inmedio trece printr-o transformare de identitate și diversificarea categoriilor, formatelor și canalelor (urmând clienții în zonele în care s-a mutat traficul și adaptându-ne la așteptările lor prin formate noi, listări de noi produse, promoții și activări etc.), formatul 1 Minute are un viitor care evoluează de la clădirile de birou și, fiind un brand foarte versatil, se găsește și în alte medii (precum principalele aeroporturi regionale), So!Coffee ajunge în mall-uri, iar prin centrul de producție, unul dintre diferențiatorii noștri pe zona de food, experimentăm rețete noi, cât mai aproape de preferințele clienților, care se schimbă rapid și devin din ce în ce mai rafinate”, a mai explicat CEO-ul Lagardère Travel Retail România.

În ceea ce privește provocările anului 2022, Marius Văcălău a vorbit în special de costurile fixe. „Industria de travel retail poate contribui la creșterea și soliditatea financiară a aeroporturilor în mod indirect prin creșterea vânzărilor pe segmentul retail și abordarea unei strategii de împărtășire a valorii. Pentru un aeroport de talie medie sau mică, ponderea veniturilor non-aeronautice poate constitui un factor de echilibru financiar, atingând chiar pragul de 40% din veniturile globale ale aeroportului. Parteneriatul, împărtășirea de know-how și de date, flexibilitatea în abordarea modelelor de business în funcție de specificul local și regional – toate acestea fac parte din viitorul eco-sistemului de travel retail, care trebuie sa conlucreze pentru a genera beneficii comune care să susțină dezvoltarea sustenabilă a industriei. Concret, beneficiile unei astfel de abordări sunt multiple și s-ar traduce în maximizarea vânzărilor care să balanseze sumele fixe din chirii și contractele de concesiune prin mai buna înțelegere a nevoilor integrate ale consumatorului, facilitarea inovației la nivel de industrie și înțelegerea mai bună a nevoilor tuturor părților implicate, care se va regăsi în aplicarea unor politici și standarde de colaborare și susținere reciprocă.  În acest mod putem întări împreuna ceea ce cu toții spunem, să punem clientul în centrul preocupărilor noastre, oferindu-i o calitate crescută”, a conchis executivul.

Lagardere Travel Retail vrea să deschidă 15 magazine Inmedio noi în acest an
Lagardere Travel Retail vrea să deschidă 15 magazine Inmedio noi în acest an
Lagardere Travel Retail continuă să își consolideze poziția pe piața locală prin investiții cumulate record de peste 11 milioane de euro în...
Lagardère Travel Retail deschide Inmedio Flagship Store în Promenada Mall
Lagardère Travel Retail deschide Inmedio Flagship Store în Promenada Mall
Inmedio Flagship Store este noul magazin din rețeaua de magazine Inmedio, parte a grupului Lagardère Travel Retail, care se va deschide în...
Lagardère Travel Retail, investiții de 25 milioane lei pentru 2023
Lagardère Travel Retail, investiții de 25 milioane lei pentru 2023
Grupul Lagardère Travel Retail, care operează pe piaţa locală sub șase branduri – Inmedio, So! Coffee, Relay, 1 Minute, Natoo şi Hub...
Inmedio anunță repoziționarea pe piață și dezvoltarea rețelei de magazine
Inmedio anunță repoziționarea pe piață și dezvoltarea rețelei de magazine
Lagardère Travel Retail, lider de piață în domeniul retailului adresat călătorilor, anunță dezvoltarea rețelei Inmedio sub o nouă...