Gustul tradiției, motorul unei afaceri în creștere

Cu trei magazine în Buzău, o producție de trei tone pe săptămână și o cifră de afaceri care a depășit șapte milioane de lei în 2025, Carmangeria Dima își construiește dezvoltarea în jurul produselor de calitate, un avantaj pe care îl consideră tot mai valoros. Cu o vechime de 30 de ani, businessul se află astăzi într-o nouă etapă de creștere, mizând pe investiții în producție și magazine, dar și pe creșterea notorietății brandului.

Un model de business bazat pe producție proprie, rețete tradiționale și un control cât mai atent asupra materiei prime, într-o industrie tot mai orientată către eficiență, volume mari și automatizare. Așa ar putea fi descrisă strategia construită de fondatorii Carmangeria Dima în aproape trei decenii. „În urmă cu 30 de ani, socrul meu a decis să pornească propriul business în industria cărnii, după o experiență îndelungată în domeniu. Crescut în comunitatea sârbilor grădinari cu origini bulgare și parte din prima generație de mezelari formată în România, acesta a absolvit școala de meserii de la Cluj și a ajuns ulterior șeful carmangeriei partidului comunist din zona Buzăului. S-a retras din zona de producție în urmă cu doi-trei ani, lăsând businessul să intre într-o nouă etapă de dezvoltare”, povestește Valentin Manolache, unul dintre managerii care gestionează acum afacerea de familie. Un moment important pentru companie a venit în 2020, când au început lucrările pentru o nouă secție de producție, investiție care a permis creșterea capacității și dezvoltarea unui portofoliu mai diversificat. În prezent, Carmangeria Dima operează trei magazine, un punct important al rețelei fiind locația de pe strada Traian Vuia din Buzău. Inaugurat în urmă cu mai bine de 15 ani, magazinul a fost remodelat în urmă cu doi-trei ani, cu ajutorul unei investiții de aproximativ 15.000 de euro, obiectivul fiind de a păstra caracterul de magazin de proximitate, dar într-un format mai aerisit.

Cea mai mare parte a sortimentației este ocupată de produsele proprii, care acoperă întregul spectru al categoriei, de la carne proaspătă și semipreparate la preparate și specialități tradiționale, precum babic sau cârnați de Pleșcoi. Pe lângă carnea de porc, gama de produse disponibilă în vitrine include sortimente din carne de vită, oaie și, în volume mai mici, curcan. Din pulpă și piept de curcan sunt realizate produse precum pastrama și crenvurștii, iar portofoliul de specialități include și piept de rață maturat și afumat.

În linie cu preferințele consumatorilor români, carnea de porc domină vânzările, iar slăninuța și cârnații se află printre produsele cu cea mai bună rotație. „În lunile de vară, cererea se mută către produsele pentru grătar – mici, pituști, burgeri –, iar începutul anului școlar aduce o creștere a interesului pentru preparatele care pot fi feliate și consumate la micul-dejun. În sezonul rece, câștigă teren specialități precum tobă, lebăr și cârnați, în timp ce unele produse își păstrează relevanța pe tot parcursul anului, cum ar fi cârnații și babicul, care este preparat după rețetă proprie, dar și pastrama de oaie – atât afumată, cât și cea la baiț”, explică Valentin Manolache.

Prospețimea, un atu important

Extinderea producției până la nivelul de trei tone pe săptămână a adus și una dintre cele mai importante provocări pentru companie, și anume identificarea furnizorilor care să le asigure constant materia primă de calitate. „Prețul a fost lăsat pe ultimul loc, pentru că nu poți pune prețul pe primul loc și să găsești și carne de calitate”, spune Valentin Manolache.

Pentru carnea de porc, compania colaborează cu Abatorul Periș, Măcelăria Poporului și Comtim, în timp ce necesarul de carne de vită și oaie este acoperit prin colaborări cu ferme din județul Botoșani și din zona Jina, județul Sibiu. Tot din această zonă provine și brânza comercializată în magazine în sezonul rece. Oferta din magazine nu se limitează însă la produse din carne. Pe segmentul de băcănie, Carmangeria Dima colaborează cu Ferma Tudor, din zona Buzăului, de unde provin gemuri, dulcețuri și murături realizate cu ingrediente naturale, iar sortimentul este completat de produse de panificație de la producători locali. „Calitatea este elementul care ne diferențiază de alte afaceri similare și sunt vremuri în care consumatorii caută produse de calitate. Românii preferă să cumpere mai puțin și mai bun”, explică managerul Carmangeriei Dima.

Însă calitatea nu se referă doar la ingredientele folosite, ci și la prospețime. Astfel, unele sortimente sunt produse în trei-patru tranșe pe săptămână, iar cantitățile sunt ajustate astfel încât să acopere necesarul următoarelor două-trei zile, fără stocuri excesive. Modelul implică un efort operațional mai mare, însă Valentin Manolache consideră că este unul dintre elementele care contribuie la diferențiere.

Într-o categorie în care diferențierea prin preț este dificilă, Carmangeria Dima mizează pe relația directă cu consumatorul, apropiere care se reflectă și în performanța magazinelor. Locația din Traian Vuia primește, în medie, aproximativ 100 de clienți pe zi,  iar valoarea bonului ajunge la circa 60 de lei.

În urmă cu aproximativ patru ani, compania a făcut și un pas în zona de branding, prin lansarea unui nou logo, într-un proces mai amplu de modernizare a imaginii. Astfel, strategia de dezvoltare a businessului s-a reflectat și în evoluția cifrei de afaceri, care s-a dublat de la an la an și a depășit pragul de șapte milioane de lei în 2025. Creșterea a fost susținută atât de extinderea rețelei de magazine, cât și de vizibilitatea mai bună în mediul online. Cât despre estimările privind rezultatele din acest an, retailerul nu se gândește direct la creștere, ci își dorește să aibă clienți mulțumiți, ceea ce, teoretic, atrage o creștere a vânzărilor. „Dacă reușim să mulțumim clientul, businessul va rezista chiar și într-o perioadă mai dificilă”, punctează Valentin Manolache.

Obiective de consolidare

Pentru Carmangeria Dima, următoarea etapă nu este despre o extindere accelerată a rețelei, ci despre consolidarea modelului construit în ultimele trei decenii. Cu toate acestea, compania își propune să deschidă un nou spațiu de vânzare în Piața Centrală din Buzău, una dintre cele mai competitive zone pentru categoria de produse din carne din oraș. „Deși concurența este ridicată, prezența în piață ar crește notorietatea brandului. Principala provocare rămâne identificarea unui spațiu disponibil într-o zonă cu cerere mare și ofertă limitată. În paralel, analizăm posibilitatea de a ne construi propria rețea de distribuție, un proiect complex privit momentan cu prudență, având în vedere investițiile pe care le presupune”, mai spune managerul Carmangeria Dima.

Investițiile vor continua și în retehnologizarea secției de producție și modernizarea magazinelor, iar bugetul anual disponibil pentru investiții ar putea ajunge la aproximativ 100.000 de euro.

Cum validează FamiliaRO un model de discount diferit de marile rețele. detalii pe revistaprogresiv.ro
Cum validează FamiliaRO un model de discount diferit de marile rețele
La doar șase luni de la inaugurare, magazinul FamiliaRO din Curtea de Argeș a atins pragul de break-even și a confirmat că modelul de business...
METRO România își consolidează strategia de creștere într-o piață dominată de prudență. Detalii pe revistaprogresiv.ro
METRO România își consolidează strategia de creștere într-o piață dominată de prudență
După un 2025 marcat de presiuni asupra consumului, incertitudine fiscală și schimbări în comportamentul de cumpărare, METRO România răspunde...
Mihăiță Stoian, Diana Supermarket: Ne concentrăm pe transformarea rețelei de magazine. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Mihăiță Stoian, Diana Supermarket: Ne concentrăm pe transformarea rețelei de magazine
Atingerea pragului de 100 de magazine a marcat un nou capitol pentru Diana Supermarket în 2025, într-un an în care expansiunea a fost principalul...
Valer Hancaș, Kaufland România: Mizăm pe consolidarea direcțiilor care ne-au adus aici. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Valer Hancaș, Kaufland România: Mizăm pe consolidarea direcțiilor care ne-au adus aici
Retailul românesc a intrat în 2026 cu un consumator mai atent la preț, dar nu mai puțin exigent în privința calității și a experienței de...