Daniel Gross, Penny România: Ne concentrăm pe atingerea targetului de a deschide încă 35-40 de magazine

Pentru Penny România, 2022 a stat sub semnul creșterii, fiind un an record din perspectiva creșterii cifrei de afaceri. Avansul de 33% a fost susținut de atragerea de clienți noi (+12,63%), dar și de expansiune, care a contribuit cu 8%. Pentru 2023 retailerul estimează un an bun, iar investițiile în dezvoltarea rețelei rămân pe lista de priorități, spune Daniel Gross, CEO Penny România. Daniel Gross, Penny România: Ne concentrăm pe atingerea targetului de a deschide încă 35-40 de magazine

#AnRecord

Dacă în 2020 vorbeam despre reziliență, iar în 2021 despre flexibilitate, cuvântul care descrie cel mai bine 2022 este agilitate. Cred că este o consecință a anilor precedenți, deoarece am învățat foarte bine lecția adaptabilității în contexte adesea complicate. Anul 2022 a fost un an special pentru noi, un an în care am reușit să creștem afacerile cu 33%. Este un an record pentru noi. Creșterea aceasta se datorează câtorva factori. Inflația este unul dintre ei. Anul trecut am avut o inflație internă de 16,5%, inflație care s-a regăsit însă doar parțial în creșterea coșului mediu. Coșul mediu a crescut cu 10,5%,  întrucât clienții s-au orientat către produse cu preț mai mic sau către gramaj mai mic.

Principalul contribuitor la creșterea de anul trecut a fost numărul de clienți L4L. Am reușit să atragem cu 12,63% mai mulți clienți în magazinele mai vechi de un an față de anul 2021. Modelul Penny a fost descoperit și apreciat de și mai mulți români, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Al treilea factor care a contribuit cu un procent de aproximativ 8% la creștere este expansiunea. Și din acest punct de vedere am avut cel mai bun an din istoria Penny România.

#ImpactulExpansiunii

În 2022, am deschis 36 de magazine noi și am încheiat anul cu o rețea formată din 336 de unități la nivel național. Este o realizare de care suntem foarte mândri, 2022 fiind primul an în care am inaugurat peste 30 de filiale în întreaga țară. Anul trecut am remodelat un număr de 81 de magazine și am finalizat procesul de remodelare al întregii rețele. Pe lângă faptul că toate magazinele din rețea respectă astăzi formatul Penny Punct, acestea vor fi recertificate o dată la trei ani, conform politicii de monitorizare și îmbunătățire a sustenabilității magazinelor.

#ŢintePentru2023

În 2023 ne vom concentra pe atingerea targetului de a deschide încă 35-40 de magazine în țară. Pe lângă asta, o altă prioritate este proiectul nostru 3RO și aducerea și semnalizarea la raft a produselor care respectă acest concept – să aibă ingredientul principal din România, să fie procesate și ambalate în țară. În curând împreună cu Academia de Studii Economice vom lansa un studiu care vorbește despre strategiile pentru echilibrarea balanței comerciale a României prin stimularea și susținerea producției naționale.

#2023UnAnBun

Începutul anului a fost favorabil pentru noi, în linie cu trendul de anul trecut. Trebuie să ne uităm la cea de-a doua parte a anului, deoarece se așteaptă ca inflația să scadă. Am observat o scădere deja în aprilie si mai. Este posibil să scadă în continuare. Avem clienții pe care i-am câștigat în 2022 și continuăm să observăm un flux bun. Nu știm dacă va fi la același nivel cu 2022, dar cu siguranță va fi un an bun.

#LecţiileUltimilorAni

Lecțiile esențiale din ultimii doi ani includ adaptabilitatea la schimbări, digitalizarea, gestionarea riscurilor și centrarea pe clienți. Acestea au devenit elemente cheie pentru a obține avantaje strategice în industria de retail. Prin adaptabilitate rapidă la schimbările pieței, investiții în inovații digitale și îmbunătățirea experienței clienților, putem menține un avantaj competitiv. De asemenea, gestionarea eficientă a riscurilor, diversificarea surselor de aprovizionare și construirea unei relații de încredere cu clienții sunt elemente esențiale pentru a ne consolida poziția pe piață și a rămâne rezistenți în fața provocărilor actuale și viitoare.

#InvestițiiBugetate

În 2022 am avut o investiție totală de 120 milioane de euro. Este mai mare în comparație cu anul precedent, deci am avut o creștere de peste 16% în comparație cu 2021. În mod clar, cea mai mare parte a investiției a fost direcționată către extindere, aproximativ 70% au mers către deschiderea noilor magazine.

Și în acest an ne vom concentra pe expansiune. Lucrăm deja la extinderea unuia dintre depozitele noastre din Bacău, așadar avem un plan de investiții de 9 milioane de euro. De asemenea, vom achiziționa și terenul în zona Bucureștiului pentru a deschide porțile celui de-al cincilea depozit, care va fi dezvoltat anul viitor. Așa cum am comunicat anul trecut, planul este să investim cel puțin 1 miliard de euro între 2021 și 2029 și ne dorim să ajungem acolo. Acesta este planul actual pentru 2029, cu cel puțin 619 magazine și cele șase centre logistice pentru Penny România.

#InflațiaRămânePeListaProvocărilor

Considerăm că cea mai mare provocare pentru piața locală de retail în 2023 va continua să fie inflația, deși nu cu aceeași intensitate. O altă provocare rămâne și disponibilitatea forței de muncă, mai cu seamă în marile orașe. Cu toate acestea, suntem dedicați în a minimiza impactul acestor provocări asupra afacerii noastre.

Interviul face parte din proiectul Industry Overview, pe care îl puteți accesa AICI.

2022, anul „remodelării” comerțului modern
2022, anul „remodelării” comerțului modern
Dacă sintetizăm în câteva cuvinte 2022 pentru retailul modern, acestea sunt continuarea trendului de expansiune, dar și o atenție tot mai mare...
2022, încă un an cu perspective de creștere double digit pentru PENNY România
2022, încă un an cu perspective de creștere double digit pentru PENNY România
2022 are toate șansele să fie încă un an de creștere double digit pentru Penny România, un avans susținut atât din expansiune, cât și din...