CEO Carrefour România: Vom accelera expansiunea și vom deschide în 2022 mai multe magazine decât în ultimii 2 ani

Contextul ultimilor doi ani nu a fost unul ideal pentru o expansiune accelerată a tuturor formatelor de retail, Carrefour România numărându-se printre jucătorii care au optat pentru o strategie a pașilor mărunți. Această strategie se va schimba începând cu 2022, când retailerul francez își propune să inaugureze mai multe magazine, depășind targetul din perioada 2020-2021, a spus Julien Munch, CEO-ul companiei, pe scena Conferinței Progresiv de la Sinaia, cu tema The Age of Disruption. CEO Carrefour România: Vom accelera expansiunea și vom deschide în 2022 mai multe magazine decât în ultimii 2 ani

“Ultimii doi ani nu au reprezentat momentul ideal pentru o expansiune accelerată a tuturor formatelor. Așa că am decis să deschidem doar 6-7 supermarketuri și circa 20 de magazine de proximitate. Vom accelera expansiunea în 2022 și vom deschide mai multe magazine decât în ultimii doi ani”, a punctat Julien Munch, în primul său interviu acordat de la preluarea mandatului.

În prezent, rețeaua Carrefour numără circa 360 de magazine, pentru luna noiembrie retailerul urmând să inaugureze două noi hypermarketuri – în Bârlad și Ploiești. “Vrem să fim un jucător omnicanal, pentru că ideea este să fim disponibili pentru toți, oriunde și în orice situație. Pentru noi hypermarketul rămâne cel mai popular format, dar avem nevoie și de magazine mai mici, iar strategia vizează și zona de supermarketuri și proximitate”, a mai spus executivul francez.

Carrefour România va continua să investească bugete importante și în zona de digital, acolo unde vânzările au experimentat o creștere de patru ori mai mare în 2020 versus 2019. „Oamenii vor să reducă timpul petrecut în magazine. Chiar înainte de pandemie am investit foarte mult în digitalizare, creșterea a fost accelerată în 2020. Dacă în vestul Europei online-ul reprezintă cam 5% din totalul vânzărilor de alimente, în România ponderea este de doar 1%. Prin urmare există loc de creștere”, a completat Julien Munch.

De asemenea, retailerul va continua investițiile în dezvoltarea serviciului de livrare Bringo, care acoperă în prezent 37 de orașe la nivel național. “Prin Bringo venim cu o experiență de cumpărare personalizată, livrare în 90 de minute și o selecție de peste 50.000 de produse. În 4 ani Bringo a crescut foarte mult, continuăm creșterea pe orizontală – suntem prezenți în 37 de orașe, avem livrare rapidă în București și Iași și vom extinde și în alte orașe mari din țară”, a declarat Munch.

Carrefour România este al treilea cel mai important jucător din piața locală de retail după cifra de afaceri și deține peste 360 de magazine la nivel de țară, dar și serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma Bringo. Potrivit celui mai recent raport financiar, Carrefour România a încheiat primul semestru al acestui an cu o cifră de afaceri de 1,12 miliarde de euro, bifând o creștere a vânzărilor organice de 3,2%.

Carrefour și Bringo lansează Pachetul cu Dor pentru românii din diaspora
Carrefour și Bringo lansează Pachetul cu Dor pentru românii din diaspora
În luna aprilie, Carrefour România și Bringo lansează „Pachetul cu Dor” și invită românii de pretutindeni să-i surprindă pe cei dragi...
Julien Munch, Carrefour: Să transformi un business înseamnă să creezi viitorul
Julien Munch, Carrefour: Să transformi un business înseamnă să creezi viitorul
Pentru Carrefour România, anul 2023 a fost definit de două cuvinte – creștere și transformare –, o bornă importantă fiind achiziția cora....
2023, anul consolidării retailului modern din România
2023, anul consolidării retailului modern din România
După ce timp de câțiva ani consecutivi marile rețele de magazine s-au remarcat prin investiții susținute în expansiune și remodelare, 2023 a...
Julien Munch își încheie mandatul în cadrul Carrefour România
Julien Munch își încheie mandatul în cadrul Carrefour România
După trei ani la conducerea Carrefour România, Julien Munch se întoarce în Franța începând cu luna ianuarie a anului următor. Executivul a...
Carrefour extinde serviciul de livrare Bringo în două noi orașe
Carrefour extinde serviciul de livrare Bringo în două noi orașe
Serviciul de livrare rapidă Carrefour prin Bringo continuă să se extindă, acoperind două noi orașe - Brașov și Constanța. Clienții pot...
Carrefour și Bringo vor să extindă serviciul de livrare rapidă în Timișoara și Cluj
Carrefour și Bringo vor să extindă serviciul de livrare rapidă în Timișoara și Cluj
Carrefour și Bringo vor să extindă, până la finalul anului, serviciul de livrare rapidă, în doar 30 de minute, în Timișoara și Cluj,...