Vascar, planuri ambițioase după 40 de ani de activitate

Pentru Vascar, producător român de preparate din carne și conserve, cei 40 de ani de activitate au început cu suișuri și coborâșuri. De la ceea ce se numea Industria Cărnii Vaslui și funcționa în sistem centralizat, businessul a ajuns astăzi la rulaje de peste 140 milioane lei, o rețea proprie de magazine și exporturi până în SUA, după cum a povestit Vlad Ciuburciu, Director General Vascar. Vascar, planuri ambițioase după 40 de ani de activitate

Cum a luat naștere businessul Vascar și care au fost cei mai importanți milestones?

Primele magazine Vascar au fost deschise în 1994, la trei ani de la transformarea companiei în societate pe acțiuni, urmând ca privatizarea să se realizeze în 2000. După ce a depășit perioada dificilă a anilor 1990–2000, compania a înregistrat un trend ascendent. Printre cei mai importanți 
milestones s-au numărat realizarea celui mai mare proiect de rebranding, atât la nivel corporate, cât și de produs, în 2013. În 2015, se segmentează portofoliul de produse al companiei, iar un an mai târziu, „Moldova în bucate” devine brand național, atât pe categoria de conserve din carne, cât și pe mezeluri. În 2023, compania obține acreditarea de a exporta pateuri și conserve din carne pe piața din Statele Unite și, totodată, finalizează implementarea unui sistem de panouri fotovoltaice în perimetrul fabricii din Vaslui, o investiție de trei milioane de lei. Proiectul are o putere instalată de 770 kWp și produce 1200 MWh pe an, echivalentul a 245000 de kilograme de cărbune neexploatat.

Cum a evoluat fiecare segment de business pe care activați și cât reprezintă fiecare din totalul cifrei de afaceri?

Rețeaua proprie de magazine se menține la un nivel de 33% din cifra de afaceri. Ne propunem să creștem numărul de magazine proprii, de la 20 la 23 în acest an. Evoluția cea mai frumoasă a avut-o linia de export, care a ajuns la un nivel de 22% din cifra de afaceri datorită categoriei de conserve. Marca proprie a scăzut sub 10% din cifra de afaceri din cauza evoluției pieței interne, dar și din cauza faptului că celelalte linii de business au avut creșteri. Dar suntem în discuții cu marii retaileri pentru a dezvolta noi proiecte și produse atât pe segmentul marcă proprie, cât și pe brandul „Moldova în bucate”. Rețelele de KA cresc anual ca importanță la nivel de piață și noi avem aici un potențial de dezvoltare foarte mare.

moldova-in-bucate1-1

Care sunt cele mai performante magazine proprii?

Cele mai performante magazine sunt cele din Vaslui și Iași. În prezent, avem magazine în șapte orașe: Vaslui, Iași, Huși, Negrești, Bârlad, Roman, Galați. Avem în plan remodelarea unui magazin din Vaslui, care va deveni flagship store, cu un concept și un design nou. Sperăm ca până la finalul anului să fie finalizată remodelarea. Deschiderile sunt concentrate tot în regiunea noastră pentru a avea costuri logistice cât mai mici, dar și pentru a fi mai ușor de administrat.

Cum a evoluat portofoliul de produse Vascar?

În momentul de față avem în portofoliu brandurile Moldova în bucate – brandul-tractor al companiei, cu produse upper mainstream premium, precum mezeluri, semipreparate, carne porționată, conserve și mâncăruri din carne –, Vascar, brand de mezeluri și conserve ce acoperă categoriile mainstream și economic, și Tomis, brand cu un portofoliu redus de produse, ce acoperă cu precădere segmentul de conserve economic.

ImportedPhoto.737967870.187218

Care sunt piețele de desfacere pentru Vascar și ce alte țări targetați pentru exporturi?

Exporturile reprezintă 22% din cifra de afaceri, iar evoluția s-a datorat cererii de conserve din ultimii ani. Exportăm în Europa și Africa, dar sperăm să ajungem într-un timp cât mai scurt și pe continentul american. Urmează să finalizăm procedurile cu autoritățile din SUA, ca să putem începe exporturile și să mai adăugăm o țară pe harta noastră de export. Exportul rămâne un segment important pentru noi, pe care tot timpul o să încercăm să-l dezvoltăm.

Care sunt planurile de viitor ale Vascar și cum arată strategia pentru 2024?

Dorim să păstrăm trendul de creștere și de dezvoltare al businessului. Avem un target ambițios, să creștem cu două cifre în acest an. Vom investi în tehnologii noi, în automatizarea proceselor, în categorii noi de produse, dar și în sustenabilitate. Avem în plan extinderea parcului fotovoltaic, astfel încât să ne reducem costurile cu energia, dar și să acționăm responsabil în raport cu mediul, să folosim cât mai multă energie din surse regenerabile.

Cele mai importante insighturi de la Conferința Progresiv – Back to the Future
Cele mai importante insighturi de la Conferința Progresiv – Back to the Future
Conferința Progresiv, cel mai mare eveniment de business din piața locală de retail & FMCG, a încheiat cea de-a 23-a ediție. Sub sloganul...
Vascar a implementat un sistem de panouri fotovoltaice în valoare de 3 milioane de lei
Vascar a implementat un sistem de panouri fotovoltaice în valoare de 3 milioane de lei
Vascar, unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve din România, a instalat un sistem de panouri fotovoltaice în...
Vascar va exporta pateuri și conserve din carne de porc în Statele Unite
Vascar va exporta pateuri și conserve din carne de porc în Statele Unite
Vascar, unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve din România, a primit acreditarea de a exporta pateuri și...
Vascar deschide primul concept store, în Family Market Miroslava
Vascar deschide primul concept store, în Family Market Miroslava
Vascar, unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve, anunță lansarea celui mai modern magazin propriu, în cadrul...