Cuptorul Moldovencei sau rețeta dulce a unui business de 7,3 milioane de lei

De mai bine de șapte ani, pe piața din Iași și-a făcut loc un business axat pe „altfel” de dulciuri, unele cu gust „ca acasă”. A fost creat să amintească de copilărie atât vizual, dar mai ales ca gust. Cuptorul Moldovencei a trecut de la un mic business de producție la unul extrem de vizibil pe segmentul magazinelor specializate din Iași. Creșterea s-a bazat pe un concept simplu: înțelegerea clientului te va menține mereu în piață și te va ajuta să crești sustenabil. Rețeta dulce a unui business de 7,3 milioane de lei

„Ca o casă de boieri, cochetă, frumoasă, curată, luminoasă, colorată” – așa descrie Nicoleta Hrițcu, unul dintre fondatorii Cuptorul Moldovencei, conceptul magazinelor sale. Și-a dorit ca businessul ei să îi amintească de copilărie, de cămara bunicii, pentru că știa că și produsele pe care le va vinde vor fi inspirate tot din rețetele bunicii. De altfel, tocmai nevoia ei de a consuma dulciuri „ca acasă” a dus la apariția acestui business.

Schimbarea de strategie a adus succesul

„Eram mămică pentru a doua oară și am remarcat o cerere neacoperită în piață: produse de cofetărie și patiserie naturale, cu rețete tradiționale și cu gustul acela de casă. Toate cofetăriile erau cam la fel, cu exces de rom, margarină multă, frișcă vegetală foarte multă. Erau produse pe care eu nu le puteam mânca. Așa mi-a venit ideea. Se întâmpla în 2012”, își amintește Nicoleta Hrițcu.

Însă primul magazin a apărut abia în 2013. Între timp, fondatoarea Cuptorul Moldovencei a făcut cursuri de antreprenoriat și, ca să poată duce ideea ei de la teorie la practică, a aplicat pentru o linie de finanțare pentru SRL-D, program dedicat debutanților în afaceri care nu au mai avut niciodată o firmă. Finanțarea s-a ridicat la 20.000 de euro, bani pe care Nicoleta și partenerul său de business i-au investit în echipamentele din laborator, în spațiul de vânzare, precum și în chiria și salariile pentru câteva luni.

„Primul spațiu a fost deschis pe 15 februarie 2013. Aveam un mic laborator și un magazin mic în față, pe o suprafață de 50 de metri pătrați. Când am deschis, credeam că voi produce foarte mult și că voi lucra prin revânzători, băcănii, cafenele, magazine mici de cartier. În primele șase luni, am făcut multe vizite pe teren”, povestește Nicoleta Hrițcu. Acela a fost și momentul în care fondatorii magazinelor Cuptorul Moldovencei s-au lovit de prima mare problemă. Deși exista cerere pentru produsele lor, revânzătorii voiau să pună un adaos de cel puțin 25%.

„Produsele noastre oricum costau puțin peste nivelul pieței, având în vedere că foloseam ingrediente naturale. Ne-am dat seama că în acele condiții, produsele noastre nu erau competitive. Atunci am luat decizia de a deschide magazine proprii. Când am luat această decizie ne-am și mutat într-un laborator mai mare, pentru că ne-am dat seama că există cerere și trebuie să creștem producția. Am amenajat în același loc și magazinul de desfacere. Aceasta a fost prima schimbare de direcție: să comercializăm prin puncte proprii de vânzare. Am urmat strategia timp de șase ani, iar acum ajungem la șase magazine. Dacă vorbim despre aprovizionarea lor, e un proces pe care îl facem de două-trei ori pe zi”, spune Nicoleta Hrițcu.

Mai povestește și că primele patru magazine au fost amenajate de ea însăși, cu ajutorul unei prietene, artista Alina Avram. Până la cel de-al cincilea magazin nu au apelat la serviciile unui designer. Au păstrat o linie clară în materie de amenajare – culorile copilăriei – și au adaptat-o profilului de client pe care și-l doreau în magazin: nostalgic și în căutare de ingrediente naturale pentru care să fie dispus să plătească mai mult decât într-o cofetărie clasică.

Extinderea rețelei și creșterea businessului

Prima locație inaugurată conform noii strategii de business a fost aceea din cartierul Păcurari din Iași, în 2014. „Era vorba despre un spațiu mult mai generos, de 140 de metri pătrați, față de 50 cât avea primul, și era amplasat într-o mică intersecție, la parterul unui bloc. Vorbim de o locație pe colț, care ne-a permis să amplasăm două vitrine. Acolo însă nu era creat vad comercial, iar toți cei cu care vorbeam erau foarte sceptici. Dar eu, când am văzut prima dată acel spațiu, cât era de mare și de luminos, m-am îndrăgostit de el. Am împrumutat 20.000 de euro de la bancă, prinsesem curaj. Era un credit de nevoi personale și toți banii s-au dus în amenajări. Investiția inițială am împărțit-o între laborator, aici fiind vorba de 14.000 de euro, și vitrină, în valoare de 6.000 de euro”, spune Nicoleta Hrițcu.

Fondatorii au păstrat partea colorată a magazinului, dar, spun ei, au modificat conceptul pentru a fi „puțin mai mainstream”. Mai exact, nu voiau să păstreze conceptul de magazin în zona exclusivistă și elitistă. Asta pentru că strategia de business era, atunci ca și acum, axată pe ingrediente naturale, pe rețete tradiționale, și pe dorința de a ajunge la cât mai mulți consumatori. Pentru ca acest lucru să se întâmple aveau nevoie de un preț corect, „nu scump, ci accesibil”, după cum îl descrie antreprenoarea.

Strategia dezvoltată pentru acest magazin s-a dovedit una câștigătoare și, uitându-se în urmă, Nicoleta spune că a meritat pe deplin riscul de a se extinde într-un spațiu mai mult decât dublu față de prima locație, cu o chirie pe măsură. „Când vezi cum evoluează cifra de afaceri, prinzi încredere și nu te mai uiți atât de atent la chirie. Îți dai seama că e în regulă să fie mai mare, cât timp numărul clienților crește și la fel cresc și rulajele tale. Sunt doar calcule”, explică antreprenoarea.

Pandemia, perioada cu mai puțini clienți, dar vânzări mai mari

Într-o zi obișnuită, în magazinul din cartierul Păcurari intră în medie 180 de clienți. În zilele aglomerate, numărul acestora urcă la 230 de persoane. În privința bonului mediu de cumpărături, suma se ridică la 20 de lei. Însă, în timpul stării de urgență și ulterior stării de alertă, valoarea medie a cumpărăturilor a crescut la 35 de lei. Sunt peste 60 de produse listate în Cuptorul Moldovencei, printre care plăcinte cu vișine, cu carne, varză, cu cartofi, cu dovleac și cu mere și brânzoaice. În cuptor se coc și fursecuri, cornulețe, cookies, checuri, cozonaci și bezele.

Când vine vorba de prăjituri de casă, „vedeta” magazinelor este Albinuța, o prăjitură făcută din foi cu miere de albine și cremă de smântână. Intercontinental, Tosca, Prăjitura Soacrei, Nanaimo Bar sunt alte tipuri de prăjituri de casă disponibile în magazin, la care se adaugă și „prăjiturile copilăriei”, după cum le numește fondatoarea. Este vorba despre eclere, amandine, savarine, boema, ciocolată de casă, prăjitură cu iaurt, lapte de pasăre.

În final, portofoliul magazinelor Cuptorul Moldovencei este completat și cu zece tipuri de torturi. Dincolo de plăcintele și dulciurile proprii, fondatorii au făcut loc pe rafturile magazinului și unor produse locale. „Avem sucuri luate tot din Iași, produse de un start-up înființat anul trecut, vindem și lactate, iaurturi, sana, chefir, tot producție locală, de la ferme aflate în apropierea Iașiului. Acum vindem și înghețată, dar din păcate nu este produsă local pentru că nu am găsit încă nimic de calitate și ambalat în cantitate mică. Am găsit un producător bun în Suceava, dar ambalează numai la un kilogram”, explică Nicoleta.

Locația din cartierul Păcurari generează anual vânzări de peste șase zerouri. În urmă cu trei ani, acest magazin a depășit pragul de vânzări de 1,5 milioane de lei. Un an mai târziu a urmat o creștere de aproape 35% și anul trecut, în 2019, încă un plus de 15%. Nicoleta spune că „pentru anul 2020, dacă vom compara primele patru luni cu cele din anul 2019, avem o ușoară scădere de 3%, dar trebuie să luăm în calcul faptul că o parte din vânzări s-a mutat în mediul online.”

Viitorul vine cu investiții de sute de mii de euro

Locația din cartierul Păcurari se bucură de cel mai bun trafic din toată rețeaua, drept urmare fondatorii investesc continuu în îmbunătățirea ei. Au investit recent 20.000 de euro, iar până la finalul anului vor finanța proiectul cu o sumă mult mai mare. Este vorba despre 90.000 de euro care acoperă costurile mutării laboratorului într-un spațiu nou de lucru, iar locul rămas liber va fi transformat în cafenea și spațiu de joacă.

Cuptorul Moldovencei a bifat și o nouă locație în rețea. Este vorba despre cel de-al șaselea magazin, amplasat în cartierul Cug din Iași. În acest caz, investiția se ridică la 35.000 de euro. Iar istoria de business a fondatorilor spune că o astfel de investiție se amortizează mai repede de doi - trei ani.

În plus, vor extinde și businessul Glazurai, ceea ce presupune deschiderea unui laboratorul artizanal și a unei cafenele. În cazul acestora, investiția s-a ridicat la 55.000 de euro. Glazurai este un concept relativ nou în „familia” Cuptorul Moldovencei, pe care Nicoleta Hrițcu îl recreează de la zero.

„Am observat că este un segment de clienți în Iași pe care noi nu îl putem deservi la Cuptorul Moldovencei. Ca să putem să păstrăm prețurile accesibile, nu putem să deviem de la standard. Or acest segment de clienți, axat mai mult pe partea de produse premium, vrea altceva. Vrea personalizare, vrea raw vegan, vrea fără gluten, fără lactoză. La Glazurai am hotărât să facem produse premium în timp ce Cuptorul va merge pe mainstream”, completează aceasta.

Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a generat o cifră de afaceri de aproape 7,3 milioane de lei. De partea cealaltă, cu cei doi ani de existență pe piață, „tânărul” Glazurai a generat afaceri de aproape 1,9 milioane de lei în 2019.

În planurile de viitor pe care le au fondatorii Cuptorul Moldovencei intră și reamenajarea magazinului din cartierul Alexandru cel Bun, o investiție estimată de această dată la 40.000 de euro. Mai mult, proprietarii vor să mute cele două laboratoare de producție, cât și birourile într-o hală de 1.000 de metri pătrați.

Investiția în echipamente și amenajarea halei este preconizată că va ajunge la 300.000 de euro. Dezvoltarea businessului de la Iași presupune un plan complex pentru următorii 10 ani, plan la care se lucrează împreună cu o firmă de consultanță financiară. „Avem obiective îndrăznețe. Ne dorim să devenim lideri de piață în cel mult doi ani, să intrăm în supermarketuri cu un asortiment de biscuiți cu unt, să intrăm în zona de cafenele și multe altele, dar e bine să mai păstrăm și elementul de surpriză”, concluzionează Nicoleta Hrițcu.

Lăptăria cu Caimac, dezvoltare generată de inovații și capacitatea de a atrage noi consumatori
Lăptăria cu Caimac, dezvoltare generată de inovații și capacitatea de a atrage noi consumatori
La cinci ani de la lansarea pe piața locală, Lăptăria cu Caimac a reușit să ajungă la o cifră de afaceri de aproape 73 de milioane de lei,...
Businessul Artesana, într-o nouă etapă de dezvoltare
Businessul Artesana, într-o nouă etapă de dezvoltare
După finalizarea investiției de șapte milioane euro într-o nouă unitate de producție, Artesana face trecerea spre o nouă etapă de dezvoltare,...