Avincis mizează pe export pentru a susține creșterea într-o piață a vinului în recul

Producătorul de vinuri premium Avincis estimează pentru a doua jumătate a anului rezultate cel puțin la nivelul celor din perioada similară din 2025, în pofida unei piețe marcate de scăderea consumului și presiunea importurilor. Compania își consolidează prezența pe piețele externe, unde exporturile reprezintă în prezent 15-20% din business, și analizează oportunități de extindere în Olanda și Statele Unite, a spus, pentru Progresiv, Andreea Micu, coproprietar Avincis. Avincis mizează pe export pentru a susține creșterea într-o piață a vinului în recul. Detalii pe revistaprogresiv.ro

Pentru a doua jumătate a anului, compania estimează menținerea rezultatelor cel puțin la nivelul celor din perioada similară a anului trecut și își continuă strategia de dezvoltare pe principalele canale de vânzare. În prezent, exporturile generează între 15% și 20% din business, iar pe termen mediu Avincis urmărește extinderea pe noi piețe fără ca ponderea acestora să depășească 30% din cifra de afaceri.

„Din punct de vedere valoric, atât în distribuția națională, cât și în IKA, am atins obiectivele pe care ni le-am propus. Prima parte a anului a fost însă marcată de un context de piață dificil, caracterizat de scăderea puterii de cumpărare, incertitudini economice, un consum de vin mai redus comparativ cu aceeași perioadă a anilor anteriori, precum și de presiunea exercitată de importurile cu prețuri promoționale și de un nivel ridicat al activărilor promoționale în retail”, a declarat Andreea Stoica.

Potrivit acesteia, efectele contextului economic s-au resimțit și în relația cu partenerii comerciali, care au devenit mai prudenți în deciziile de achiziție.

„Aceste tendințe s-au reflectat în dinamica relațiilor cu partenerii tradiționali și în cea a conturilor internaționale. Cu toate acestea, strategia Avincis rămâne centrată pe consolidarea valorii brandului, pe dezvoltarea unor parteneriate solide și pe promovarea vinurilor de calitate într-o piață aflată într-o perioadă de reconfigurare”, a precizat coproprietarul Avincis.

Pentru a doua jumătate a anului, producătorul va continua dezvoltarea principalelor direcții de business, respectiv consolidarea prezenței în HoReCa, creșterea vizibilității în retailul modern, dezvoltarea parteneriatelor online, extinderea componentei de oenoturism și accelerarea proiectelor de export și corporate.

În ceea ce privește investițiile, Avincis își concentrează resursele atât asupra dezvoltării portofoliului de vinuri, cât și asupra experienței oferite vizitatorilor cramei.

„Principalele provocări ale perioadei sunt legate de scăderea consumului de vin, schimbarea comportamentului de consum al iubitorilor de vin și presiunea generată de importurile de vinuri la prețuri mai competitive decât cele ale producătorilor locali. În același timp, piața HoReCa a devenit mai exigentă, cu solicitări crescute privind condițiile comerciale pentru listarea în meniuri, ceea ce impune un echilibru permanent între dezvoltarea businessului și menținerea valorii brandului”, a punctat reprezentanta Avincis.

În acest context, compania și-a concentrat eforturile asupra controlului costurilor de producție, consolidării relațiilor comerciale și dezvoltării relației directe cu consumatorii prin degustări, acțiuni de sampling și evenimente dedicate. Un alt obiectiv a fost gestionarea atentă a colectării creanțelor.

În această toamnă, Avincis va lansa o nouă ediție Cuvee Grandiflora, un cupaj realizat din trei soiuri autohtone – Fetească Neagră, Alutus și Negru de Drăgășani –, prin care compania urmărește să valorifice patrimoniul viticol românesc și să își consolideze poziționarea în segmentul premium.

În paralel, compania își continuă strategia de internaționalizare. Avincis este prezentă deja pe piețele din Japonia, Belgia, Germania și Polonia și analizează oportunități de dezvoltare în Olanda și Statele Unite.

„Prioritatea strategică a Avincis rămâne consolidarea poziției pe piața românească, unde vedem în continuare un potențial important de dezvoltare. În paralel, urmărim extinderea prezenței internaționale, însă într-un ritm echilibrat, astfel încât exporturile să nu depășească 30% din ponderea totală a businessului”, a concluzionat Andreea Stoica.

Adrian Pascu, Danone
Adrian Pascu, Danone: Leadershipul în criză nu mai este despre cifre și procese, ci despre oameni, frici și incertitudini
Experiența conducerii operațiunilor Danone din Ucraina în timpul războiului l-a învățat pe Adrian Pascu, Director General Danone Europa...
Miza Nestlé pentru România: de la piață locală la centru de comandă pentru Europa de Sud-Est. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Miza Nestlé pentru România: de la piață locală la centru de comandă pentru Europa de Sud-Est
Nestlé mută la București responsabilități strategice pentru Europa de Sud-Est, într-o reorganizare care transformă România într-un centru...
2026, un an al dezvoltării prudente pentru Lăptăria cu Caimac. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Cornel Dănilă, Lăptăria cu Caimac: 2026 va fi un an al dezvoltării prudente
După un 2025 marcat de o creștere solidă a businessului și revenirea pe profit, Lăptăria cu Caimac intră în 2026 cu o strategie construită...
Ana Diceanu, Brain4Strategy
Ana Diceanu, Brain4Strategy: Într-o criză, viteza contează mai puțin decât credibilitatea
Într-o lume în care o postare pe TikTok poate genera o furtună reputațională în câteva ore, iar un fake news bine construit poate șterge ani...