Elmiplant extinde gama de produse cu noi creme pentru corp
Supreme Hyaluronic și Beloved Coconut sunt noile creme pentru corp lansate de Elmiplant la începutul sezonului rece, cu formule bazate pe acid hialuronic și ulei de cocos.
Noile produse sunt dedicate pielii deshidratate. De altfel, acidul hialuronic este recunoscut pentru proprietăţile sale de a reface elasticitatea pielii, îmbunătăţindu-i fermitatea.
Totodată, noua cremă pentru corp Elmiplant Beloved Coconut conţine ulei de cocos 100% natural, un antioxidant puternic ce contribuie la regenerarea pielii, restabilirea elasticităţii şi prevenirea îmbătrânirii premature.
Beneficiile uleiului de cocos din noua cremă pentru corp din portofoliul Elmiplant sunt completate de proprietăţile de hidratare intensă ale uleiului de Buriti şi Marula 100% naturale.
Elmiplant, parte a grupului Sarantis, este un brand românesc de cosmetice creat în 1992 de Elena și Ion Cremenescu. În 2007 a fost preluat de producătorul elen pentru suma de 6,5 milioane de euro.
Sarantis Group, unul din liderii categoriei de bunuri de larg consum, are subsidiare în nouă țări europene, între care și România, și o rețea de distribuție care presupune export în peste 35 de țări.