Acasă > Articole > Trendurile de shopper care dau tonul schimbărilor în retail

Trendurile de shopper care dau tonul schimbărilor în retail

trenduri shopper

Comportamentul cumpărătorilor se modifică într-un ritm fără precedent, pe fondul unui nivel ridicat de schimbare în peisajul retailului, nu doar în comerțul online, ci și în cel offline. Industria de profil încearcă să se reinventeze, lansând concepte și formate noi aproape zilnic.

În webinar-ul „The Trifecta Effect: Winning Shoppers Hearts, Minds & Wallets”, Nielsen a explorat tendințele din 60 de piețe la nivel global, subliniind evoluțiile recente și punctând cele mai importante concluzii legate de comportamentul de cumpărare, pentru a ajuta jucătorii din FMCG să anticipeze mai ușor nevoile clienților lor.

Una dintre principalele concluzii ale experților Nielsen este că numărul de magazine alimentare vizitate în mod regulat de către consumatori va crește și în viitor. Un factor important ce stă la baza acestei dinamici este creșterea diversității universului de retail. Astăzi, shopperii experimentează mai mult, atât în ceea ce privește locațiile de cumpărare, cât și în privința produselor alese. Oamenii fac, așadar, mai multe vizite în magazine, astfel că vorbim de mai multe coșuri de cumpărături care trec pe la casele de marcat. În același timp, dimensiunea coșului de cumpărături va continua să se reducă.

Peste tot în lume, conceptele noi de retail ajung rapid la inima consumatorilor. Iar unul dintre cele mai interesante concepte care câștigă teren este așa-zisul magazin „grocerant” (grocery + restaurant) rezultat din contopirea unui magazin clasic cu un restaurant.

Analizând criteriile de alegere a unui magazin, Nielsen arată că, la nivel global, conveniența este cheia. Iar retailerii care vor trata cu prioritate nevoia shopperilor de a salva timp vor fi câștigătorii din piață, în viitor. Totuși, nu trebuie neglijate celelalte criterii: prețul, sortimentația și experiența de cumpărare.

Mantra comerțului viitorului este „Inovează sau mori!”, iar cuvântul-cheie este „noutate”. Mai mult, inovația va fi arma celor care vor dori să treacă peste “zgomotul” prețurilor și al promoțiilor. Vor apărea noi concepte de retail pentru o diversitate tot mai mare de misiuni de cumpărare - mai anticipează experții Nielsen.

În același timp, comerțul online va continua să crească într-un ritm accelerat și se va dezvolta și el de la un simplu „click and order” la o experiență mai complexă de shopping (integrând, de exemplu, tehnologii precum virtual reality sau augmented reality).

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content